Germania, prinsă cu chiloții-n vine de Rusia/E oficial, conversația secretă a generalilor Bundeswehr a fost interceptată de ruși

Germania, prinsă cu chiloții-n vine de Rusia/E oficial, conversația secretă a generalilor Bundeswehr a fost interceptată de ruși

Ministerul german al Apărării a confirmat sâmbătă că a fost interceptată o conversație secretă a forțelor aeriene, după ce propagandista rusă Margarita Simonian a publicat pe rețelele de socializare o presupusă înregistrare a ofițerilor care discutau despre elemente clasificate referitoare la războiul din Ucraina. Preşedintele comisiei parlamentare germane de monitorizare a serviciilor secrete, Konstantin von Notz, a subliniat că "dacă această poveste se dovedeşte a fi adevărată, ar fi foarte problematică".

Cancelarul Olaf Scholz cu general Andre Bodemann (dreapta)Foto: Ina FASSBENDER / AFP / Profimedia

UPDATE O purtătoare de cuvânt a Ministerului German al Apărării a confirmat sâmbătă că a fost interceptată o conversație secretă a forțelor aeriene, după ce a fost dezvăluită pe rețelele de socializare o presupusă înregistrare a ofițerilor care discutau despre elemente clasificate referitoare la războiul din Ucraina.

„Pe baza evaluării noastre, a fost interceptată o conversație în cadrul diviziei Forțelor Aeriene. Nu putem spune cu certitudine dacă s-au adus modificări versiunii înregistrate sau transcrise care circulă pe rețelele de socializare”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru AFP.

Confirmarea Ministerului Apărării vine la scurt timp după ce cancelarul german Olaf Scholz a promis, sâmbătă, o anchetă "foarte amănunţită" în acest caz.

„Este o chestiune foarte gravă și de aceea face acum obiectul unei investigații foarte atente, foarte amănunțite și foarte rapidă”, a declarat Scholz cu ocazia unei vizite la Roma, după difuzarea pe rețelele de socializare de către șefa Russia Today, Margarita Simonian, a ceea ce pare a fi înregistrarea unei conversaţii între ofiţeri germani de rang înalt, relatează AFP.

Ce informații se discută în înregistrarea audio publicată de Margarita Simonian

Simonian a publicat vineri un fişier cu o durată de mai bine de jumătate de oră, prezentându-l ca o discuţie între militari germani despre lovituri vizând Crimeea. Această peninsulă a fost anexată în 2014 de Moscova.

În această conversaţie, ascultată de AFP dar care nu este datată, participanţii la ceea ce pare a fi o videoconferinţă discută în special despre ipoteza livrării Kievului de către Germania a rachetelor cu rază lungă de acţiune Taurus de producţie germană, care ar fi necesare pentru a permite forţelor ucrainene să le utilizeze şi eventualul impact al acestora.

Experții consideră că înregistrarea audio este autentică

Experţi întrebaţi de săptămânalul german Der Spiegel au considerat că fişierul este autentic.

De asemenea, și Roderich Kiesewetter, un membru al parlamentului german, a declarat pentru ziarul Handelsblatt că consideră că informațiile Rusiei sunt autentice, relatează Reuters.

"Rusia arată, desigur, cât de mult folosește spionajul și sabotajul ca parte a războiului hibrid. Este de așteptat ca mult mai mult să se fi fost interceptat și scurs pentru a influența deciziile, a discredita și a manipula oamenii", a spus el.

Participanţii menţionează în special ipoteza unor lovituri vizând Podul Crimeei ce leagă Peninsula Kerci, în Crimeea, la vest, şi teritoriul Rusiei.

Dacă discuţiile se dovedesc autentice, ar fi foarte jenante pentru Berlin. Pentru că până acum Germania a refuzat oficial orice livrare de rachete Taurus, în ciuda faptului că acestea au fost cerute cu voce tare de Kiev, de teama unei escaladări a războiului. Aceste dispozitive au o bătaie de peste 500 km.

În înregistrare, participanţii discută şi detalii privind livrările de rachete cu rază lungă de acţiune Scalp de către Franţa şi Marea Britanie către Ucraina.

Cum au reacționat rușii la înregistrare

La Moscova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe Maria Zaharova a cerut "explicaţii rapide din partea Germaniei" cu privire la această afacere. "Orice încercare de a evita răspunsul la întrebări va fi considerată o recunoaştere a vinovăţiei", a declarat ea.

La rândul său, numărul doi al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a considerat pe contul său de Telegram că "rivalii noştri dintotdeauna, germanii, au redevenit duşmanii noştri juraţi".

"Uitaţi-vă cât de precis şi în detaliu vorbesc +nemţălăii+ despre lovirea teritoriului nostru cu rachete cu rază lungă de acţiune, alegerea ţintelor de lovit şi cum să producă pagube maxime patriei noastre", a spus el.

Înregistrarea cu generalii germani, o posibilă „problemă de securitate structurală”

"Dacă această poveste se dovedeşte a fi adevărată, ar fi foarte problematică", a declarat preşedintele comisiei parlamentare germane de monitorizare a serviciilor secrete, Konstantin von Notz, ziarelor grupului RND, potrivit Agerpres .

Responsabilii germani, la rândul lor, se tem că această presupusă interceptare nu este izolată.

"Întrebarea este dacă aceasta este o chestiune excepţională sau o problemă de securitate structurală" în interiorul armatei germane, a adăugat Konstantin von Notz.

Un expert în probleme de apărare din cadrul principalului partid de opoziţie CDU (conservatori), Roderich Kiesewetter, a estimat că "conversia a fost răspândită în mod deliberat de Rusia în acest moment precis cu un obiectiv foarte particular", acela de a ucide din faşă dezbaterea din Germania în jurul livrării rachetelor Taurus către Kiev.

"Alte conversaţii au fost cu siguranţă ascultate şi vor fi difuzate mai târziu pentru a servi intereselor Rusiei", a declarat el la canalul ZDF.

Potrivit Spiegel, discuţia dintre ofiţerii germani a emanat dintr-o videoconferinţă pe platforma publică WebEx şi nu dintr-o reţea secretă internă a armatei, ceea ce ridică întrebări cu privire la normele de securitate internă în Bundeswehr (forţele armate ale RFG n.r.).

Ministerul german al Apărării nu a comentat informaţiile despre o conversaţie între înalţi oficiali militari germani în legătură cu planurile de a ataca Podul Crimeei cu posibila utilizare a rachetelor Taurus, a cărei înregistrare, după cum a relatat revista Der Spiegel, este probabil autentică, adaugă sâmbătă agenţia oficială de presă rusă TASS.

"Vă rugăm să înţelegeţi că, în principiu, nu comentăm rapoartele din presă şi conţinutul acestora", a declarat un reprezentant al Ministerului german al Apărării unui corespondent TASS.

La rândul său, secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Kremlinul nu deţine încă informaţii despre conţinutul înregistrării unei conversaţii între ofiţerii germani despre atacul asupra Podului Crimeei. Preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a spus că problema discutării atacului asupra Podului Crimeei de către ofiţeri de rang înalt german va fi dezbătută la următoarea şedinţă a camerei inferioare a parlamentului rus.

Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat în repetate rânduri că este împotriva furnizării de rachete Taurus către Ucraina. Scholz îşi justifică poziţia prin pericolul ca Germania să fie atrasă în conflict. Joi, în timpul unei discuţii cu cetăţeni din Dresda, şeful guvernului german a vorbit din nou împotriva furnizării de Taurus către Kiev, explicând că, dacă sunt programate incorect, rachetele ar putea atinge ţinte la Moscova, adaugă TASS.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...