Germania: Premierul bavarez interzice expunerea unui steag imperial adoptat de extremiştii de dreapta

Germania: Premierul bavarez interzice expunerea unui steag imperial adoptat de extremiştii de dreapta

Premierul bavarez Markus Soeder a anunţat sâmbătă interzicerea expunerii în public a unui drapel asociat cu grupări de extremă dreapta, antidemocratice, în acest land sudic al Germaniei, transmite dpa.

'Reichskriegsflagge', cum este cunoscut în limba germană, a fost steagul imperial de luptă al celui de-al Doilea Reich german între 1871 şi 1918. El este reprezentat cu o cruce neagră pe fond alb, având în centru un vultur imperial.

Într-o conferinţă online a Uniunii Creştin-Sociale (CSU), al cărei lider este, Soeder a spus că steagul a fost adoptat de elemente extremiste din societatea germană.

'Cu un astfel de steag îşi arăţi în mod clar respingerea şi distanţarea faţă de democraţia noastră. Nu vom permite ca democraţia noastră liberă să fie deturnată de extremişti de dreapta', a afirmat el.

Totodată, Soeder a declarat război teoreticienilor conspiraţionişti şi neonaziştilor 'pe faţă şi acoperiţi' care, potrivit lui, asaltează democraţia sub pretextul luptei împotriva pandemiei.

Interdicţia anunţată de Soeder survine pe fondul dezbaterilor privind semnificaţia steagului, care a fost văzut frecvent în timpul manifestaţiilor recente împotriva restricţiilor vizând limitarea răspândirii coronavirusului.

Săptămâna trecută, autorităţile din Bremen au interzis la rândul lor expunerea publică a drapelului, care a fost adoptat de auto-declaraţii 'Reichsbuerger' (cetăţeni ai Reich-ului), ce neagă legitimitatea statului german actual.

Germania continuă să lupte împotriva focarelor de extremă dreapta şi antidemocratice din toate păturile societăţii, inclusiv din rândul poliţiei şi al armatei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”