Germania: Manifestaţii pro şi contra imigranţilor, la Chemnitz

Germania: Manifestaţii pro şi contra imigranţilor, la Chemnitz

Mai multe mii de manifestanţi s-au adunat sâmbătă după-amiază pe străzile din Chemnitz, în estul Germaniei, în două marşuri distincte, unii pentru a-şi exprima nemulţumirea, ceilalţi pentru a marca sprijinul lor faţă de politica guvernului în domeniul migraţiei, transmite AFP.

Niciun incident deosebit nu a fost semnalat deocamdată, în contextul în care poliţia locală este prezentă în număr mare, după ce a primit întăriri din întreaga Germanie pentru a evita excesele.

Acest oraş din landul Saxonia este de o săptămână scena mai multor manifestaţii, devenind epicentrul mobilizării împotriva solicitanţilor de azil în Germania după uciderea unui german cu lovituri de cuţit weekendul trecut. O crimă pentru care justiţia a arestat un irakian şi un sirian.

Circa 6.000 de persoane au defilat la apelul diverselor mişcări ale dreptei radicale, dar şi al partidului de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) şi al mişcării anti-islam şi anti-Merkel Pegida.

Unii au scandat "Noi suntem poporul" sau "Merkel trebuie să plece" fluturând drapele germane. Alţii au defilat cu fotografii mari ale "victimelor" atacurilor comise, în opinia lor, de solicitanţi de azil.

Mai devreme în cursul după-amiezii, la apelul mai multor asociaţii şi partide politice progresiste, aproximativ 3.500 de persoane, potrivit poliţiei, au defilat sub sloganul "Inimă, şi nu ură".

"Chemnitz nu este nici gri, nici brun", se putea citi pe pancarta unui manifestant, depusă sub impozantul bust al lui Karl Marx situat în faţa primăriei oraşului (în perioada comunistă Chemnitz s-a numit Karl Marx Stadt).

"Nu îi vom lăsa pe extremiştii de dreapta să ne distrugă ţara şi democraţia. Nici la Chemnitz, nici în Saxonia, nici în altă parte în Germania. Constituţia noastră trebuie să primeze. Trebuie să o apărăm. Acum!", a declarat unul dintre liderii Verzilor, Cem Özdemir, într-un mesaj pe Twitter însoţit de fotografia sa înconjurat de manifestanţi.

Guvernul, prin ministrul de externe Heiko Maas, şi-a manifestat sprijinul pentru acest din urmă marş.

"Al Doilea Război Mondial a început acum 79 de ani. Germania a provocat Europei suferinţe de neimaginat. Dacă în prezent, indivizi defilează din nou pe străzi făcând salutul nazist, istoria noastră trecută ne obligă să apărăm cu fermitate democraţia", a scris el pe Twitter.

Duminică, circa 800 de simpatizanţi ai extremei dreapta au defilat la Chemnitz, scandând sloganuri precum 'Străinii afară', 'Acesta este oraşul nostru' sau 'noi suntem poporul'. A doua zi, ciocnirile dintre cei peste 2.000 de protestatari anti-imigraţie şi aproximativ 1.000 de contra-protestatari apropiaţi extremei stânga s-au soldat cu mai mulţi răniţi.AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…