Germania l-a convocat pe ambasadorul Belarusului în legătură cu reprimarea manifestanţilor
Germania, care deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene, l-a convocat joi pe ambasadorul belarus pentru a-şi exprima dezaprobarea faţă de măsurile de represiune după controversata realegere a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, a anunţat o sursă apropiată Ministerului de Externe, relatează AFP.
Ambasadorul a fost somat să se prezinte ''la o întâlnire de urgenţă'' despre situaţia din ţara sa, a spus sursa citată, în ajunul unei reuniuni a şefilor diplomaţiei din statele membre ale Uniunii Europene în cadrul căreia s-ar putea decide sancţiuni împotriva regimului de la Minsk.
Uniunea Europeană va trebui să crească presiunea pe care o exercită asupra preşedintelui din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, reprimarea brutală a unor manifestanţi paşnici nefiind acceptabilă în Europa de astăzi, a afirmat joi ministrul german de externe, Heiko Maas, notează Reuters şi dpa.
Mii de oameni au fost reţinuţi în urma amplelor manifestaţii desfăşurate în Belarus după alegerile prezidenţiale care au avut loc duminică în această ţară, numită frecvent ultima dictatură din Europa.
Foto: (c) Tut.By via REUTERS
Preşedintele Lukaşenko, la putere de 26 de ani, este acuzat de fraudarea alegerilor, pe care autoritatea electorală afirmă că le-a câştigat cu 80% din voturi. AGERPRES