Germania îşi impune poziţia în disputa europeană legată de strategia comercială a lui Trump (Politico)

Germania îşi impune poziţia în disputa europeană legată de strategia comercială a lui Trump (Politico)

Cu numai o săptămână înaintea întâlnirii pe care preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, o va avea la Washington cu preşedintele SUA, Donald Trump, Franţa şi Germania sunt divizate în ce priveşte oferta pe care europenii ar putea să i-o propună liderului de la Casa Albă pentru a opri războiul comercial declanşat de acesta din urmă, se arată într-un articol publicat de politico.eu şi care citează diplomaţi şi oficiali europeni.

Conform acestor responsabili neprecizaţi, Berlinul este cel care îi face agenda preşedintelui Comisiei Europene, iar pentru întâlnirea Trump-Juncker din 25 iulie europenii examinează trei posibile oferte. Acestea ar fi un acord bilateral pentru reducerea taxelor vamale asupra produselor industriale, un acord plurilateral pentru eliminarea taxelor vamale pe importurile de autoturisme la nivel global sau un acord comercial transatlantic extins care să cuprindă şi cooperarea în sfera reglementărilor şi eventual în paralel să fie negociată de asemenea sporirea exporturilor americane de produse din carne de vită către UE.

Preşedintele Trump este nemulţumit de excendentul comercial masiv (circa 147 miliarde de dolari în 2016) înregistrat de UE în relaţiile comerciale cu SUA, excedent pe care liderul de la Casa Albă îl pune mai ales pe seama puternicilor producători germani din sectorul auto.

Prin urmare, Germania caută o înţelegere cu Trump, fiind îngrijorată în special de perspectiva ca acesta să impună o taxă vamală de 20% asupra importurilor de autoturisme, ceea ce ar afecta serios industria auto germană.

Franţa are însă rezerve faţă de o asemenea abordare conciliantă şi îl acuză public pe Donald Trump că încearcă să divizeze şi să slăbească Uniunea Europeană, invocând în acest sens şi declaraţia preşedintelui american ce a inclus UE în rândul 'inamicilor' SUA.

Potrivit unui oficial guvernamental de la Paris, Washingtonul doreşte pur şi simplu să scoată UE din scenă. 'Obiectivul lui Trump este să existe două blocuri: SUA şi China. O lume multipolară în care Europa să fie un jucător puternic nu îi convine', explică acest oficial.

Totuşi, unii diplomaţi europeni afirmă că influentul secretar general al Comisiei Europene, germanul Martin Selmayr, susţine abordarea Berlinului, fapt care ar mări şansele ca Juncker să-i propună lui Trump o înţelegere la capitolul comercial.

'Este clar că Juncker nu poate merge la Washington cu mâna goală', notează un diplomat european, amintind însă că o propunere avansată americanilor nu poate fi decât un semnal politic, nu începerea formală a unor negocieri care să fie aprobate de statele UE.

Un alt diplomat european asigură totuşi că Bruxelles-ul este conştient de riscurile noii situaţii create în relaţiile dintre SUA şi UE şi va ţine cont de ele. Trump crede că Europa este 'prea mare pentru a putea fi controlată de Washington, deci este ceva rău pentru America', spune diplomatul citat. 'Prin urmare, singura înţelegere care îl va determina pe preşedinte (Trump n.red) să înceteze războiul comercial este una care rupe piaţa europeană. Nu prea cred că aceasta este moştenirea pe care vrea să o lase Juncker', estimează el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”