Germania: Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a furnizat Rusiei date confidenţiale despre Bundestag
Justiţia germană a condamnat joi un fost angajat al unei companii de securitate informatică la doi ani de închisoare cu suspendare pentru transmiterea unor date privind Bundestagul către Rusia, informează AFP.
Germanul Jens F., în vârstă de 56 de ani, a fost găsit vinovat de spionaj în favoarea unei entităţi străine după ce, în 2017, a înmânat unui ataşat militar al Rusiei un CD ce conţinea peste 300 de fişiere cu planurile clădirilor utilizate de Bundestag.
Acest ataşat militar, aflat la acea vreme la post la Berlin, este bănuit că era angajat al serviciilor de informaţii militare ruse GRU.
Jens F. avea el însuşi un trecut marcat politic: fost ofiţer într-o divizie blindată a armatei est-germane, el a fost între 1984 şi 1990 colaborator neoficial al STASI, poliţia politică a fostei Republici Democrate Germane (RDG), potrivit săptămânalului Der Spiegel.
O recunoaştere a vinovăţiei sale i-a fost propusă în schimbul unei pedepse de la 20 de luni la 24 de luni, dar acuzatul nu i-a dat curs.
Parchetul german ceruse o pedeapsă de doi ani şi nouă luni de închisoare, în timp ce apărarea a cerut achitarea clientului său, susţinând că nicio probă nu indica faptul că Jens F. a transmis ataşatului militar documentele în cauză.
Potrivit avocatului Friedrich Humke, Parchetul şi-a bazat acuzaţiile doar pe trecutul lui Jens F. şi pe activităţile acestuia în fosta Germanie de Est comunistă. AGERPRES