Germania: Exporturile de arme au crescut semnificativ sub actualul guvern de mare coaliţie condus de Angela Merkel

Germania: Exporturile de arme au crescut semnificativ sub actualul guvern de mare coaliţie condus de Angela Merkel

Exporturile de arme ale Germaniei au crescut semnificativ în ultimii patru ani sub guvernul de mare coaliţie condus de cancelarul Angela Merkel, livrările spre ţările din afara NATO şi UE fiind cu aproape jumătate mai mari comparativ cu perioada precedentei administraţii, relatează DPA.

În perioada 2014-2017, permisele pentru exporturile de arme s-au ridicat la o valoare de 25,1 miliarde de euro (30,9 miliarde de dolari), în creştere cu 21% comparativ cu precedenţii patru ani, când alianţa conservatoare a Angelei Merkel s-a aflat în coaliţie cu Liberal Democraţii (FDP).

Livrările către state din afara NATO şi UE au crescut cu 47%, ajungând la 14,48 miliarde de euro în patru ani. Arme şi alte echipamente militare în valoare de 3,79 de miliarde de euro au fost exportate doar anul trecut către aceste ţări, în creştere cu 127 de milioane de euro faţă de anul precedent.

Partidul Social Democrat (SPD), partenerii conservatorilor în marea coaliţie care este pe punctul să îşi încheie mandatul şi potenţiali parteneri într-o nouă mare coaliţie, a transmis la sfârşitul lui 2013 că intenţionează să reducă permisele pentru vânzările de arme.

Datele, care sunt provizorii, au fost făcute publice ca răspuns la o solicitare parlamentară înaintată de Partidul Stângii şi ale cărei detalii au fost puse la dispoziţia agenţiei DPA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”