Germania: Critici în cadrul SPD la adresa acordului cu Angela Merkel

Germania: Critici în cadrul SPD la adresa acordului cu Angela Merkel

Mai mulţi reprezentanţi social-democraţi germani au criticat duminică proiectul de acord guvernamental încheiat recent cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, cu o săptămână înaintea unui congres decisiv al formaţiunii lor, Partidul Social Democrat (SPD), pe tema acestei alianţe, informează AFP.

Acordul preliminar, care ar permite Germaniei să iasă din impasul politic care durează de câteva luni, după alegerile legislative din septembrie 2017, a fost negociat şi validat vineri de către conducerea SPD şi de democrat-creştinii din CDU şi CSU (Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială - n.r.).

Dar în cadrul unui congres care va avea loc la 21 ianuarie, delegaţii SPD vor trebui să se pronunţe pentru a aproba principiile acestei alianţe sau, dimpotrivă, a le invalida, caz în care prima economie a Europei va fi aruncată din nou în incertitudine. Iar cele mai recente declaraţii dovedesc că nimic nu este decis în interiorul SPD.

Primarul social-democrat al Berlinului, Michael Müller, s-a declarat "foarte critic" faţă de ideea unei noi coaliţii între formaţiunea sa şi democrat-creştinii cancelarului Merkel, într-un interviu acordat Tagesspiegel. În timpul scrutinului legislativ din septembrie, "a existat un vot clar al electorilor împotriva a doi parteneri ai coaliţiei şi, prin urmare, a reface aceeaşi coaliţie cu aceeaşi politică nu constituie un răspuns corespunzător", a insistat el.

Atât social-democraţii, cât şi conservatorii, care au fost parteneri în guvernul de coaliţie precedent (2013-2017), au înregistrat pierderi severe în timpul alegerilor legislative, cu toate că democrat-creştinii Angelei Merkel au ieşit pe primul loc, aminteşte AFP.

Un alt lider al SPD, Ralf Stegner, a anunţat că partidul său doreşte să aducă îmbunătăţiri la capitolul social, aducând modificări prevederilor stipulate deja în cadrul acordului preliminar încheiat vineri. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!