Germania: Cel mai ridicat excedent bugetar de la reunificarea țării, în 1990

Germania: Cel mai ridicat excedent bugetar de la reunificarea țării, în 1990

Germania a înregistrat anul trecut cel mai ridicat excedent bugetar de la reunificarea țării, în 1990, a anunțat marți Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmit AP și DPA. Guvernele federale, de stat și locale, au acumulat anul trecut un excedent bugetar ce totalizează 19,4 miliarde de euro (21,5 miliarde de dolari), față de un plus de 8,9 miliarde de euro în 2014. Precedentul record, de 18,2 miliarde de euro, a fost înregistrat în anul 2000.

Excedentul din 2015 s-a ridicat la 0,6% din PIB, dublu față de nivelul de 0,3% din PIB din 2014.

În ianuarie, Ministerul german de Finanțe a raportat un excedent bugetar federal aferent lui 2015 de două ori mai ridicat decât estimările inițiale, datorită veniturilor record din taxe și a ratelor scăzute ale dobânzilor.

Excedentul bugetar federal al Germaniei s-a situat anul trecut la 12,1 miliarde de euro (13,1 miliarde de dolari), față de un plus de 6,1 miliarde de euro estimat recent de Ministerul de Finanțe de la Berlin.

Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schauble, a declarat că intenționează să utilizeze excedentul din 2015 la finanțarea costurilor asociate cu fluxul de refugiați. În Germania au sosit 1,1 milioane de solicitanți de azil în 2015.

Oficialul a adăugat că și în bugetul pe 2016 este prevăzută obținerea unui excedent bugetar, datorită situației solide a pieței forței de muncă.

Pentru prima dată din 1969, Germania a înregistrat în 2014 deficit zero, datorită ratelor scăzute ale dobânzilor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…