Germania: Carles Puigdemont va fi prezentat luni unui judecător

Germania: Carles Puigdemont va fi prezentat luni unui judecător

Fostul lider separatist catalan Carles Puigdemont, arestat duminică în Germania în baza unui mandat european, va fi prezentat luni unui judecător pentru a confirma identitatea sa, prima etapă spre o eventuală predare a acestuia autorităţilor spaniole, relatează AFP.

"Prezentarea în faţa judecătorului are ca scop doar verificarea identităţii persoanei arestate", a menţionat procuratura din Schleswig într-un comunicat, la câteva ore după reţinerea de către poliţia germană, în nordul ţării, a lui Carles Puigdemont în timp ce trecea graniţa dinspre Danemarca vecină.

Ulterior, potrivit aceleiaşi surse, un tribunal al landului Schleswig-Holstein va trebui să decidă în legătură cu plasarea lui oficială în arest pentru a fi predat Spaniei.

Tribunalul german "va stabili pe baza documentelor remise de Spania (...) dacă este fondată juridic eventuala predare a lui Carles Puigdemont autorităţilor spaniole. Dacă nu sunt obstacole în calea predării, procurorul general din Schleswig este competent pentru punerea acesteia în aplicare", a explicat procuratura, fără să ofere detalii despre durata procedurii în cauză.

Justiţia germană a informat că fostul lider catalan se află în prezent în arest, fără alte precizări.

Justiţia spaniolă a decis cu două zile înainte să reactiveze ori să lanseze un mandat european de arestare pentru "rebeliune" vizându-i pe Carles Puigdemont şi alţi 12 lideri separatişti catalani pentru rolul lor în tentativa ratată de secesiune a Cataloniei, în toamna anului trecut. Ei riscă pedepse de până la 30 de ani de închisoare.

Avocatul lui Puigdemont, Jaume Alonso-Cuevillas, a precizat pe Twitter că acesta a fost reţinut în drumul său spre Belgia, după o vizită în Finlanda.

Fostul lider separatist catalan a fost invitat de joi în Finlanda pentru întâlniri cu parlamentari, iar vineri a participat la un seminar la Universitatea din Helsinki.

Carles Puigdemont s-a refugiat la Bruxelles la sfârşitul lui octombrie 2017, anticipând punerea lui sub urmărire penală de către justiţia spaniolă pentru "rebeliune" şi "secesiune".

Procuratura din Schleswig nu a oferit detalii despre împrejurările arestării omului politic catalan de către poliţie pe autostrada 7 ce face legătura cu Danemarca.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”