Germania amână o licitaţie pentru achiziţia de elicoptere militare
Licitaţia de 4 miliarde de euro pregătită de Germania pentru achiziţia de elicoptere militare noi de mare tonaj, programată pentru această toamnă, va fi amânată, conform unui document oficial, consultat miercuri de Reuters.
Licitaţia trebuia să înceapă la finalul lui septembrie, însă va fi amânată pentru o dată ulterioară, a precizat biroul însărcinat cu achiziţiile militare într-o scrisoare transmisă mai multor firme din domeniul apărării.
Biroul de achiziţii nu a oferit niciun motiv pentru această amânare şi nici nu a precizat când va fi lansată licitaţia. "Imediat ce va fi fixată o nouă dată, vă vom informa", se arată în scrisoare.
Armata germană (Bundeswehr) ar urma să primească între 45 şi 60 de elicoptere de transport de mare tonaj în următorul deceniu.
Ministrul Apărării, Ursula von der Leyen, sugerase deja anterior că licitaţia ar putea fi amânată în contextul în care finanţarea proiectului nu a fost garantată prin negocierile parlamentare în desfăşurare privind bugetul.
Ursula von der Leyen, membră a creştin-democraţilor conduşi de cancelarul Angela Merkel, încearcă să obţină creşteri ale bugetului militar, dar se confruntă cu rezistenţa Ministerului de Finanţe, condus de social-democraţi, care preferă cheltuieli mai mari pe infrastructură şi digitalizare. AGERPRES