Germania: Agenţiile de informaţii vor putea avea acces la conţinutul conversaţiilor criptate din aplicaţii de mesagerie
Guvernul german va permite accesul agenţiilor de informaţii ale ţării la conţinutul conversaţiilor criptate din aplicaţii de mesagerie cum este WhatsApp, s-a convenit miercuri într-o reuniune a cabinetului de miniştri, transmite dpa.
Noile prerogative vor fi valabile pentru agenţia de informaţii externe BND, cea de securitate internă Verfassungsschutz şi serviciul de contrainformaţii al armatei (MAD).
Totuşi, va fi nevoie de o aprobare specială pentru fiecare caz în parte, cu alte cuvinte ofiţerii de informaţii nu vor putea spiona convorbirile din astfel de aplicaţii după bunul lor plac.
Pentru a asigura controlul asupra acestor noi prerogative de supraveghere, guvernul intenţionează să suplimenteze personalul comisiei parlamentare ce urmează să acorde autorizările necesare şi care va beneficia şi de un consilier tehnic.
Legislaţia în acest sens mai trebuie să primească aprobarea parlamentului federal Bundestag, în care partidele coaliţiei guvernamentale - conservatorii cancelarului Angela Merkel (CDU/CSU - Uniunea Creştin-Democrată şi aripa sa bavareză, Uniunea Creştin-Socială) şi Partidul Social Democrat (SPD) - dispun de majoritate.
Iniţiatorii acestei măsuri susţin că astfel agenţiile de informaţii nu ar face decât să-şi recapete prerogativa de a monitoriza convorbirile, pe care le ascultau prin interceptarea telefoanelor înainte de apariţia internetului şi a smartphone-urilor.
Propunerea lor a creat însă controverse, chiar în cadrul coaliţiei guvernamentale. Un proiect precedent avea în vedere prerogative şi mai extinse pentru serviciile de informaţii, inclusiv acces la date de pe computere, telefoane inteligente şi alte dispozitive, dar ulterior s-a renunţat la această variantă, la presiunile SPD.AGERPRES