Germania a exportat în 2019 arme de un miliard de euro către coaliţia condusă de Arabia Saudită în Yemen
Guvernul german a aprobat de la începutul anului exporturi de peste un miliard de euro către coaliţia condusă de Arabia Saudită care duce un război în Yemen, conform unui document al Ministerului Economiei consultat de DPA.
Documentul arată că Berlinul a aprobat un total de 56 de acorduri în domeniul apărării între 1 ianuarie şi 5 iunie, inclusiv exporturi de 801,8 milioane de euro către Egipt şi exporturi de 26,1 milioane de euro către Emiratele Arabe Unite.
Din 2015, Arabia Saudită conduce o alianţă de state arabe care se luptă cu rebelii houthi în Yemen. Din alianţă fac parte şi Egiptul şi Emiratele Arabe Unite.
Rebelii sunt susţinuţi de Iran, într-un război care a condus la un dezastru umanitar descris de ONU ca fiind cel mai grav din lume.
Germania a impus un embargou parţial privind armele asupra ţărilor implicate în conflictul din Yemen şi a introdus o interdicţie totală asupra Arabiei Saudite în noiembrie anul trecut după uciderea jurnalistului disident Jamal Khashoggi în consulatul saudit din Istanbul.
Interdicţia a fost recent parţial ridicată ca răspuns la presiuni din partea Marii Britanii şi Franţei, în special în privinţa exporturilor de arme cu componente germane care intrau sub acest embargou.
Documentul consultat de DPA, care a fost un răspuns al Ministerului Economiei la o solicitare de informaţii din partea parlamentarului ecologist Omid Nouripour, arată de asemenea că Berlinul a aprobat două acorduri din domeniul apărării cu Arabia Saudită în timpul acestei perioade, în ciuda interdicţiei.
Ulrich Nussbaum, reprezentant al ministerului, a spus că acordurile includ blindate în valoare de 831.000 de euro. AGERPRES