Germania: 15.000 de persoane la un marș al radicalilor antiislam, la Leipzig

Germania: 15.000 de persoane la un marș al radicalilor antiislam, la Leipzig

Mișcarea germană împotriva "islamizării" PEGIDA a adunat miercuri seară la Leipzig numai 15.000 de manifestanți, cu mult sub așteptările organizatorilor care mizau pe o participare între 40.000 și 60.000 de persoane, după ce și-a anulat de teama atentatelor mitingul prevăzut luni la Dresda, a informat poliția germană, potrivit AFP.

Circa 20.000 de contramanifestanți au încercuit marșul LEGIDA (Locuitori din Leipzig contra islamizării Occidentului), masat în fața Operei, care se prezintă ca o versiune locală a mișcării PEGIDA, apărută în toamnă la Dresda (est).

Legătura feroviară dintre Dresda și Leipzig a fost serios perturbată de două incendii survenite în cursul după-amiezii pe calea ferată, conform poliției și companiei feroviare Deutsche Bahn, situație ce a afectat participarea la un miting sau celălalt.

În total, afluența s-a dovedit de trei ori mai mică în comparație cu cele 100.000 de persoane așteptate de autorități pentru întreaga seară, pentru care au mobilizat 4.000 de polițiști, unități federale întărind forțele de ordine locale.

"Noi suntem poporul!" ("Wir sind das Volk!"), au scandat participanții la marșul LEGIDA, un slogan care a aparținut manifestanților contra regimului din RDG, cu puțin înainte de căderea Zidului Berlinului, la sfârșitul anului 1989.

Printre steagurile germane fluturate de mulțime puteau fi citite diverse sloganuri, de la "Charlie Hebdo mă enervează", scris în limba franceză, până la "Boicotarea presei mincinoase" ori "25 de ani de nouă dictatură: Republica Federală și Uniunea Europeană".

Ca o ilustrare a primelor disensiuni din cadrul mișcării care se opune "islamizării", Kathrin Oertel, lider al PEGIDA, s-a distanțat de LEGIDA pe pagina de Facebook a mișcării antiislam.

"Nimic din ceea ce se va spune sau se va cere în această seară la Leipzig nu a fost decis împreună cu noi. Acest fapt ar putea fi contraproductiv pentru percepția unitară a mișcării noastre", a atras ea atenția.

Organizatorii marșului de la Leipzig sunt descriși de șeful serviciilor locale de informații, într-un interviu acordat cotidianului Die Welt, ca fiind "mai fermi și mult mai radicali" decât cei din Dresda.

Este vorba, în special, de trei persoane: un avocat apropiat partidului neonazist NPD, un individ din lumea huliganilor și de un fost vânzător de mărunțișuri care se prezintă ca fiind "specialist în istoria" celui de-al III-lea Reich.

Cu ocazia primului marș, în urmă cu zece zile, LEGIDA a reușit să adune între 2.000 și 3.000 de persoane, în timp ce numărul contramanifestanților, cei mai mulți din rândurile extremei stânga locale, în mod tradițional foarte activă, s-a ridicat la aproape 30.000, mai scrie AFP.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”