Gerhard Schroeder rămâne fără biroul de care fusese deposedat din cauza prieteniei cu Putin. Decizia instanței

Gerhard Schroeder rămâne fără biroul de care fusese deposedat din cauza prieteniei cu Putin. Decizia instanței

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, criticat de mulţi în ţara sa pentru relaţiile apropiate cu preşedintele rus Vladimir Putin, a pierdut joi procesul judiciar prin care încerca să-şi păstreze biroul finanţat de guvern de care fusese deposedat anul trecut, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Gerhard Schroeder FOTO: EPA EFE

Gerhard Schroeder FOTO: EPA EFE

Schroeder a contestat în instanţă o decizie a comitetului pentru buget al Bundestagului (camera inferioară a parlamentului federal german) de a-i retrage privilegiile la care avea dreptul în calitate de fost şef al guvernului, motivul invocat de acel comitet fiind că fostul cancelar a refuzat să se delimiteze de invazia rusă în Ucraina.

Unul dintre aceste privilegii de care el a fost astfel deposedat este biroul oficial cu angajaţi proprii şi plătit de la buget, ale cărui cheltuieli au fost în ultimul an de funcţionare de 419.000 de euro, transmite Agerpres.

Dar un tribunal administrativ din Berlin i-a respins joi cererea, instanţa motivând că nu a fost convinsă asupra dreptului său de a beneficia de această practică veche de 50 de ani, rezervată tuturor cancelarilor germani după ce au părăsit această funcţie. "Un alt argument este că ar fi încălcată suveranitatea bugetară a Bundestagului garantată prin Constituţie", a mai justificat aceeaşi instanţă.

Fostul cancelar, acum în vârstă de 79 de ani, a condus guvernul de la Berlin din 1998 până în 2005. El a fost criticat de mai mulţi ani pentru relaţiile cu firme ruseşti, iar presiunile asupra lui pentru a se distanţa de Putin au crescut după invazia Rusiei în Ucraina. În interiorul Partidului Social-Democrat (SPD) a fost lansată o procedură de excludere a lui din partid, demers susţinut de co-preşedinta SPD, Saskia Esken, şi de ministrul de interne Nancy Faeser.

Dar un comitet de arbitraj din cadrul SPD a stabilit în august 2022 că nu există motive pentru excluderea lui Gerhard Schroeder din această formaţiune politică. Nici implicarea fostului cancelar în companii de stat ruse nu este un motiv suficient pentru a fi dat afară din partid, deoarece nu a încălcat nicio regulă a SPD, a considerat comitetul, care a apreciat însă că o distanţare clară de Rusia ar fi "de dorit".

Anterior, în luna mai, Schroeder anunţase că demisionează din consiliul de administraţie al companiei Rosneft, un gigant în domeniul energetic din Rusia. El a refuzat şi numirea în consiliul de administraţie al Gazprom.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…