Georgia: Mii de manifestanţi în stradă, în pofida promisiunilor guvernului

Georgia: Mii de manifestanţi în stradă, în pofida promisiunilor guvernului

Mii de protestatari s-au adunat luni seara în capitala georgiană Tbilisi pentru a cincea zi consecutiv, în pofida promisiunilor partidului de guvernământ de a reforma în profunzime sistemul electoral, transmite AFP.

În cursul zilei de luni, oligarhul Bidzina Ivanişvili, şeful partidului Visul Georgian aflat la putere, a anunţat o reformă electorală ce va presupune introducerea scrutinului proporţional pentru alegerile legislative începând cu 2020, o primă cedare la revendicările manifestanţilor.

Omul cel mai bogat din Georgia a precizat că nu va exista un prag electoral pentru a fi ales în parlament."Toţi actorii politici existenţi vor fi reprezentaţi", a dat asigurări Ivanişvili.

Opoziţia consideră că actualul sistem electoral favorizează partidul fondat de Ivanişvili şi aflat la putere din 2012.

Politicianul miliardar nu a reuşit să îi liniştească complet pe protestatari cu această promisiune, manifestanţii având şi alte solicitări: organizarea de alegeri anticipate şi demisia puternicului ministru de interne.

Deşi mulţi protestatari s-au bucurat de concesia anunţată de guvern, ei se declară însă hotărâţi să menţină presiunea pentru ca şi restul solicitărilor să le fie îndeplinite.

"Am smuls din mâinile lui Ivanişvili nişte prime concesii, dar acesta nu este decât începutul. Scopul nostru este sfârşitul oligarhilor din Georgia", a declarat pentru AFP Chota Nodia, un librar de 45 de ani.

"Un ministru de interne care ordonă să se tragă cu gloanţe de cauciuc, fără somaţie, în manifestanţi paşnici şi adolescenţi trebuie să demisioneze şi să răspundă în faţa justiţiei", a declarat un alt protestatar, Anton Aladaşvili, un inginer de 59 de ani.

Elena Khoştaria, liderul unuia din principalele partide de opoziţie, Georgia Europeană, s-a felicitat pentru primele rezultate obţinute de manifestanţi şi a continuat să susţină că ministrul de interne Giorgi Gakharia ar trebui să demisioneze.

Un alt partid de opoziţie, Mişcarea Naţională Unită a fostului preşedinte exilat Mikhail Saakaşvili, a cerut "eliberarea tuturor prizonierilor politici".

Protestele au fost declanşate de discursul polemic al unui deputat rus în parlamentul georgian, în contextul în care relaţiile dintre Moscova şi Tbilisi continuă să fie tensionate, la peste zece ani de la războiul de scurtă durată din august 2008.

Ciocnirile violente s-au soldat în noaptea de joi spre vineri cu 240 de răniţi, 160 manifestanţi şi 80 de poliţişti, într-un moment în care aproximativ 10.000 de persoane erau adunate în faţa clădirii legislativului.

Mass-media georgiană a informat despre faptul că mai multor protestatari, printre care şi unei tinere de 19 ani, gloanţele de cauciuc le-au scos ochii. Zece poliţişti au fost suspendaţi.

Protestele au continuat şi s-au transformat într-o mişcare de exprimare a mâniei faţă de Bidzina Ivanişvili şi de preşedintele rus Vladimir Putin, protestatarii acuzând relaţiile apropiate dintre omul de afaceri georgian şi Rusia.

Criza politică a luat o turnură geopolitică după decizia liderului de la Kremlin de a interzice începând cu 8 iulie zborurile companiilor aeriene ruseşti cu destinaţia Georgia, ca răspuns, potrivit autorităţilor ruse, la o "provocare rusofobă".

Agenţia rusă pentru protecţia consumatorilor, care se ocupă în special de controlul sanitar, a anunţat luni o creştere a controlului importurilor de băuturi alcoolice din Georgia, în special a vinului, un sector cheie al economiei georgiene, alături de turism. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”