George Maior a fost ales președinte al Academiei de Științe Militare

George Maior a fost ales președinte al Academiei de Științe Militare

Fostul director al Serviciului Român de Informați George Maior a fost ales, joi, președinte al Academiei de Științe Militare.

''Adunarea Generală a Academiei de Științe Militare, întrunită în ședință joi, 29 ianuarie, a ales în funcția de președinte al Academiei pe domnul ambasador George Cristian Maior. În funcția de secretar general a fost ales domnul prof. univ. dr. Gheorghe Toma'', informează un comunicat al ASM transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în cadrul ședinței, Maior a subliniat importanța alinierii la standardele excelenței academice și cercetării de vârf și a vorbit despre nevoia unei viziuni strategice și integrarea în sistemul de răspuns la marile provocări ale zilelor noastre.

"Președintele Academiei a arătat, de asemenea, necesitatea oferirii unui răspuns strategic la nevoile de apărare și securitate națională pe care le are România", informează comunicatul.

Academia de Științe Militare este o instituție publică de interes național în domeniul cercetării științifice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. ASM are în compunere trei secții științifice: secția de științe militare, secția de ordine publică și secția de informații și securitate națională. Activitatea secțiilor se desfășoară sub coordonarea științifică a Universității Naționale de Apărare "Carol I", a Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" și a Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul".

ASM își propune ca obiectiv principal de activitate promovarea pe plan național și internațional a cercetărilor științifice din sistemul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, în scopul alinierii la cerințele NATO și ale Uniunii Europene. Totodată, instituția coordonează activitatea de cercetare științifică din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională și creează cadrul legal pentru realizarea continuă a progresului științific și tehnic. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…