<< Rusia a acceptat invitația Washingtonului de a se angaja în discuții de pace asupra războiului din Ucraina. Ambele, desigur, au rezerve. Ale Rusiei țin de faptul că trebuie să continue să dețină teritoriu în Ucraina, ale Americii țin de faptul că trebuie să se asigure că Rusia predă teritoriul deținut în Ucraina >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures .

<< S-ar părea, așadar, că pacea este puțin probabilă și că discuțiile sunt, prin urmare, de la bun început inutile. Dar nu este cazul. Orice târguială asupra unei chestiuni serioase începe mai întâi cu o examinare pentru a vedea cât de profund este implicată cealaltă parte. Negocierea începe cu fiecare parte avansând cereri care sunt atât de inacceptabile încât să înfurie cealaltă parte. Este o poziție care face imposibilă o înțelegere. Ambele părți știu la fel de bine și înțeleg bine că propriile poziții vor fi respinse. Mai important este modul în care sunt respinse. Dacă răspunsul fiecăreia dintre tabere este de genul: „propunerea ta înseamnă că nu poate exista niciodată pace, iar serviciile noastre de informații au imagini compromițătoare cu partenerul tău”, atunci este instructiv. Personalizarea ofertei cu insinuări josnice oferă o îndrumare excelentă și va primi probabil ca răspuns atacuri aeriene masive.

În acest caz, Statele Unite s-au oferit să negocieze fără să menționeze pretenția de bază: ca Rusia să se retragă. Moscova a răspuns declarând deschis că Rusia este pregătită să se retragă din toată Ucraina, cu excepția a două zone importante. Americanii au încercat să sugereze că „retragerea” Rusiei nu este nici retragere, nici o poziționare de prim-plan. Răspunsul Rusiei a fost că o retragere completă nu intră în discuție. Dar din moment ce au fost menționate două zone, una apropiată de Rusia, alta în sudul Ucrainei, ambele sunt extrem de greu de cedat de către SUA din cauza consecințelor politice.

Toate războaiele se termină. Unele se termină cu devastarea inamicului, iar altele se termină cu epuizarea uneia dintre tabere. Altele se încheie cu o parte incapabilă să continue războiul, deoarece nu vede nicio modalitate de a impune inamicului asemenea costuri încât să poată continua lupta. Forțele nu sunt zdrobite, ci epuizate, cu puține speranțe de a continua.

Situația actuală este mai complexă. Războiul din Ucraina este în desfășurare și niciuna dintre părți nu este zdrobită sau epuizată. Niciunul nu a ajuns la concluzia că victoria este de neatins. Armata ucraineană însăși este împărțită între ucraineni și americani; Ucrainenii continuă să lupte, oricât de obosiți ar fi, în timp ce americanii trimit bani și echipamente fără a suferi victime. Cu alte cuvinte, e foarte diferit modul în care fiecare își are pielea joc. Ucrainenii luptă pentru țara lor, așa că orice centimetru pierdut este agonie. Washingtonul vrea pur și simplu să țină Rusia departe de granița de est a NATO. Nu este o situație existențială. Dar nu același lucru se poate spune despre Ucraina.

Pentru ruși, logica este de a încerca să rupă armata ucraineană, din moment ce un bilanț extrem al victimelor ar putea-o forța să intre în colaps ori să ceară pace. Strategia Ucrainei este de a înfrunta fiecare avans rusesc cu un contraatac, completat de puterea de foc masivă a SUA. În cele din urmă, războiul va fi determinat de adâncimea forțelor din fiecare parte, precum și de disponibilitatea lor de a lupta și de a muri.

Toate acestea sugerează un război de uzură. Gândiți-vă la Primul Război Mondial, dar fără tranșee. Rușii au declanșat lupta și orice recunoaștere a eșecului ar amenința guvernul. Concesiile ucrainene ar echivala cu un sfârșit al țării, sau cel puțin cu o abdicare de la independența acesteia. Din punctul american de vedere, continuarea războiului este mai bună decât înfrângerea, deoarece sunt sub risc garanțiile de securitate ale SUA pentru alți aliați (din acest motiv, nu cred că Washingtonul se va implica prea mult în zona cu scris mărunt [a vreunei înțelegeri]).

În aceste condiții, s-ar părea că războiul nu se poate termina. Dar fiecare țară are ca imperativ faptul de a nu fi ruptă și de a nu capitula. Și nimeni, cu excepția americanilor, nu poate pleca de acolo. Realitatea este suprema examinare. Ucraina și Rusia își vor afișa postura până la capăt, chiar dacă niciuna nu știe exact care este punctul ei de rupere. Fiecare speră că celălalt se apropie de acel punct de rupere și fiecare vrea să evite să ajungă primul.

Această teamă reciprocă de eșec este cea care îl determină pe fiecare să ajungă la o înțelegere negociată, oricât de disprețuitor și beligerant va fi acel proces. Examinarea din deschidere este urmată de emergența realității a cât de mult poți juca și a cât de mult poate juca inamicul tău, două variabile care sunt luate în considerare în fiecare zi de către lideri și soldați deopotrivă. Concesiile de neconceput devin atunci imaginabile. Cu cât mai încețoșat e totul, cu atât fiecare parte se va speria că se va rupe subit.

Volodimir Zelenski vrea o Ucraină independentă, Vladimir Putin vrea să fie președintele Rusiei, iar SUA vor să pună capăt războiului fără victime americane. Niciunul nu este atât de încrezător pe cât pare. >>

Distribuie Distribuie Comentarii