George Cosac, ales președintele Federației Române de Tenis. Toți contracandidații s-au retras din cursă

George Cosac, ales președintele Federației Române de Tenis. Toți contracandidații s-au retras din cursă

Actualul președinte al Federației Române de Tenis, George Cosac, a fost ales pentru un nou mandat la șefia forului care conduce destinele acestui sport. Alegerile s-au încheiat astăzi, iar toți contracandidații acestuia s-au retras din cursă, astfel că George Cosac a avut de îndeplinit o simplă formalitate.

George Cosac e vechiul și noul președinte al FRT. Foto Mediafax

George Cosac e vechiul și noul președinte al FRT. Foto Mediafax

Pentru șefia FRT și-au anunțat inițial candidatura 5 persoane: George Cosac - (52 de ani) președintele interimar al FRT, Tudor Iacov (58 de ani) fost președinte al clubului de fotbal AFC Progresul, președinte al Asociația Club Sportiv Tenis Pamira Sibiu, președinte al Asociația Club Sportiv Triumf 2000, fratele lui Constantin Iacov, fostul acționar de la FC Național, Dumitru Hărădău (70 de ani), fost jucător de tenis și fost component al echipei de Cupa Davis, fost antrenor și director executiv al FRT, Răzvan Itu (53 de ani), fost director general al FRT și fost membru în Consiliul de Administrație al Tennis Europe și Mihai Rusu (74 de ani) fost jucător de tenis, actual antrenor.

Patru candidați s-au retras

Răzvan Itu și Mircea Rusu au fost primii care au anunțat că renunță la candidatură, lupta de azi urmănd să se dea în 3. Iacov a luat cuvântul, după care s-a retras, apoi Dumitru Hărădău a făcut același lucru, astfel că George Cosac a rămas singurul candidat.

Realegerea lui George Cosac a devenit, practic, o formalitate. Delegații cu drept de vot au mers la urne pentru a pune ștampila pe unicul candidat rămas. Actualul președinte a a câștigat alegerile și urmează să fie validat de Ministerul Tineretului și Sportului. Cosac va avea un mandat de doar 4 luni, urmând ca pe 19 iunie să fie organizate alegeri generale pentru un mandat de patru ani, cu alegerea unui nou board.

În precedentele tururi, decizia de alegere a unui nou președinte la Federația Română de Tenis a fost amânată din cauza lipsei de cvorum. De această dată, regulamentul a fost schimbat, astfel că nu a mai contat numărul de membri prezenți la vot.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”