Geneticianul indian Swaminathan, considerat părintele „revoluţiei verzi“, a murit la 98 de ani

Geneticianul indian Swaminathan, considerat părintele „revoluţiei verzi“, a murit la 98 de ani

Geneticianul indian Monkombu Sambasivan Swaminathan, părintele „revoluţiei verzi”, a murit joi în India, unde lucrările sale au permis stoparea în anii 1960 a penuriilor alimentare cronice din această ţară. Celebrul genetician şi agronom a decedat la 98 de ani la Madras, oraşul lui originar.

Monkombu Sambasivan Swaminathan a murit la 98 de ani  FOTO AFP

Monkombu Sambasivan Swaminathan a murit la 98 de ani FOTO AFP

Omul de ştiinţă indian a avut o ilustră carieră universitară, care i-a adus 84 de doctorate onorifice. Cercetările sale privind selecţia varietăţilor de grâu şi de orez, cu randamente îmbunătăţite, şi de instruire a agricultorilor pentru a le cultiva au contribuit la ieşirea Indiei din foamete şi au ajutat ţara asiatică să devină un exportator de produse alimentare, arată Agerpres.

Într-o perioadă foarte critică din istoria ţării noastre, activitatea lui revoluţionară din agricultură a transformat viaţa pentru milioane de persoane şi a asigurat securitatea alimentară a ţării noastre”, a declarat prim-ministrul indian, Narendra Modi, într-un mesaj publicat joi pe reţeaua de socializare X.

Premiul Nobel pentru pace

Profesorul Swaminathan a obţinut un doctorat în genetică la Universitatea Cambridge în 1952, dar a refuzat o catedră în Statele Unite pentru a se întoarce în India, recent devenită independentă, şi pentru „a sluji naţiunea” indiană.

El a colaborat în special cu agronomul american Norman Borlaug, ale cărui contribuţii la îmbunătăţirea aprovizionării alimentare mondiale i-au adus premiul Nobel pentru pace.

După ce Indira Gandhi a preluat funcţia de prim-ministru în 1966, profesorul Swaminathan a implementat un nou program agricol. Penuriile alimentare cronice făceau ca economia indiană de la acea vreme să fie dependentă de ajutoarele din străinătate, dar, la începutul anilor 1970, noile tehnici au ajutat-o să devină autosuficientă.

Criza este mama invenţiei. Ne-am confruntat cu o criză în anii 1960 şi am reuşit s-o depăşim”, declara omul de ştiinţă indian pentru AFP în 2008.

Lucrările sale au fost recompensate cu numeroase distincţii, inclusiv cu premiul Ramon Magsaysay, echivalentul asiatic al premiului Nobel, în 1971, şi cu Premiul mondial pentru alimentaţie în 1987.

Amprentă asupra producției alimentare din India

Potrivit secretarului general al ONU din epocă, Javier Perez de Cuellar, „contribuţiile sale la dezvoltarea ştiinţei agricole au lăsat o amprentă de neşters asupra producţiei alimentare în India şi în lumea în curs de dezvoltare”.

Mai târziu, profesorul Swaminathan a făcut parte pentru o scurtă perioadă şi din Parlamentul Indiei.

Revista americană Time l-a inclus printre cei mai influenţi trei cetăţeni indieni din secolul al XX-lea, alături de eroul independenţei ţării, Mahatma Gandhi, şi de poetul Rabindranath Tagore.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!