„Generalul Theodoru e omul GRU”/Un cunoscut ofițer român îl atacă dur la veteranul pro-Georgescu, acuzat de trădare

„Generalul Theodoru e omul GRU”/Un cunoscut ofițer român îl atacă dur la veteranul pro-Georgescu, acuzat de trădare

Generalul locotent (r) Alexandru Grumaz, primul înalt ofițer român cu studii în SUA, la Harvard, vorbește în termeni foarte duri, într-un interviu pentru Adevărul, despre generalul anchetat pentru trădare, Radu Theodoru. Generalul Alexandru Grumaz este convins că anchetatorii au probe solide când acuză că gruparea din care acesta făcea parte a încercat să schimbe inclusiv numele țării, și îl atacă dur pe Theorodu, despre care spune că a fost întotdeauna împotriva NATO.

Generalul Radu Theodoru. FOTO: Arhivă Adevărul

Generalul Radu Theodoru. FOTO: Arhivă Adevărul

„Îl cunosc, a fost dintotdeauna împotriva NATO, nu este ca și cum ar fi vârsta lui de vină sau ar avea un moment de rătătcire. Nu, ăsta este el! Chiar nu am cum să rezonez cu asemenea oameni, nu pot să le dau circumstanțe. Și nu e că s-ar fi folosit unii de el, el știa foarte bine ce face, asta a făcut mereu”, spune generalul Grumaz.

Acesta este convins că procurorii au probe solide împotriva lui Radu Theodoru și a colaboratorilor săi. „Oamenii ăștia chiar pot să fie periculoși”, mai spune el.

Generalul Alexandru Grumaz își amintește că a avut ocazia să discute mai mult cu Radu Theodoru, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

„Cred că ne-am întâlnit de câteva ori, iar dacă nu mă înșel era acum doi sau trei ani, la B 1TV. Am fost chemat la mai multe emisiuni la care era și el invitat. Radu Theodoru era foarte înverșunat împotriva NATO. Eu vorbeam de NATO și de avantajele noastre că facem parte din Alianța Nord-Atlantică, el vorbea de Rusia. Și o tot ținea așa, cu Rusia în sus și în jos. Nu este nicio victimă acest om, el e un ticălos! Un caracter josnic, ca să mă exprim elegant, generalul Theodoru e omul celor de la GRU”, susține generalul Grumaz.

„Generalii care au învățat la Moscova sunt trădători”

Mai departe, generalul Alexandru Grumaz afirmă că Radu Theodoru avea relații cu Rusia, la fel cum și alți generali români, în special cei cu studii la Moscova, au continuat să aibă.

„Bineînțeles că vorbim de un grup organizat. Aici nu vorbim despre niște nebuni exalatați care vorbesc și ei ca să se audă singuri. Sigur că astfel de grupuri pot pune în pericol securitatea țării. Gândiți-vă că oamenii ăștia erau toată ziua la Ambasada Rusiei sau în contact cu rușii, nu făceau ei doar de capul lor. Așa și Theodoru ăsta, toată ziua era pe la Ambasada Rusiei. De la Revoluție încoace stau așa lucrurile. Și nici nu au fost singurii. Au fost și alți generali și alți oameni politici sau nu neapărat politici care au lucrat pentru Rusia. În special cei cu studii făcute la Moscova”, punctează generalul Grumaz.

În prezent, mai spune el, puțini dintre cei cu studii la Moscova mai sunt în viață, însă asta nu înseamnă că serviciile intelligence ale Rusiei nu mai sunt active în România. Din contră, spune generalul, oamenii Kremlinului și agenții săi acționează mai coordonat ca oricând.

„Generalii de armată și miliție care au învățat la Moscova sunt trădători. Și nu spun asta pentru că eu am studiat în America, o spun pentru că așa e. Nu s-au dus ei degeaba să studieze la Moscova. Vă spun eu, așa stau lucrurile”, subliniază generalul Alexandru Grumaz.

Ce spun procurorii

Procurorii DIICOT au dispus reținerea a șase persoane, acuzate de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trădare . Doi dintre aceștia sunt acuzați că s-au întâlnit cu oficiali ruși de la Moscova pentru a prelua puterea în România. Printre suspecți, generalul Radu Theodoru.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, începând cu anul 2023, cinci dintre inculpați împreună cu un suspect, în persoana generalului în rezervă Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani, au constituit un grup infracțional organizat „în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării”.

Anchetatorii spun că începând cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizată a aderat un alt inculpat, toți membrii desfășurând acțiuni continue, conștiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infracțional au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât pe teritoriul României, cât și al Federației Ruse.Gruparea de criminalitate organizată s-a constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere.

Cercetările efectuate au relevat că membrii grupului infracțional organizat, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepți și au publicat materiale video ( notificări adresate autorităților statului român, organizațiilor naționale și internaționale).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Era un informator foarte sârguincios” / „Nu aveți idee cât e de diabolic” / Noi dezvăluiri despre Călin Georgescu făcute de foști colegi de facultate

2 Pe asta cu vila de 650.000 de euro a lui Grindeanu, care miroase a Nordis, ați citit-o?

3 VIDEO Ce aveți în imagine câștigă 14.300 de euro pe lună de la statul român

4 Avangarde, sondaj ciudat aruncat pe piață... / Cine i-o fi întors cheița lui Pieleanu?

5 Priviți, așa era structurată Geția, „noua Românie” pe care Rusia o punea la cale cu trădătorii reținuți de DIICOT / Sfat al înțelepților, Consiliu al bă…