Acuzat de trădare de procurorii DIICOT, generalul în retragere Radu Theodoru (101 ani) a devenit cunoscut ca publicist la începutul anilor '50, într-una dintre perioadele cele mai tulburătoare din istoria României. Atunci, regimul comunist era controlat politic și militar de sovietici.

Radu Theodoru și-a început activitatea literară la începutul anilor ‘50, publicând mai multe nuvele și romanul „Brazdă și Paloș”, care potrivit criticilor vremii reprezenta o monografie romanțată a epocii domniei lui Mihai Viteazul.

„Îi lipsește cărții lui Radu Theodoru autenticitatea vieţii, îi lipsesc oamenii vii care să populeze şi să însufleţească pagina. Tabloul general al societăţii este realizat după o metodă monografică, astfel primul capitol al volumului se intitulează Rumânii, al doilea Moşnenii, iar al treilea Târgul. Sărăcia şi schematismul personajelor este suplinit — fără să se aducă însă un real serviciu — de o abundenţă de analize psihologice care diluează şi măresc cartea peste dimensiunile cerute de materialul de viaţă”, informa, în 1956, revista Steaua a Uniunii Scriitorilor din România.

Primele articole, laude lui Stalin

Înainte de a fi cunoscut ca scriitor, acesta s-a numărat printre colaboratorii ziarului „Lupta Sibiului”.

Câteva dintre articolele sale vizau activitatea literală din România, atunci profund influențată de stalinism, iar articolele elogioase despre liderul de atunci al Uniunii Sovietice, Iosif Stalin (1878 - 1953) deveniseră o normă a literaturii începutului anilor ‘50.

„Sboară pasăre în sbor, peste Volga, peste Don, Și te-așează în sbor lin, la fereastra lui Stalin. Să-i spui și că noi muncim, Planul să-l îndeplinim, să-i duci din a noastră parte, sărutări şi sănătate. Bucurie, voie bună, împletite în cunună. Cunună de mândre flori, culese de muncitori, Strânse din a noastră țară, Republica Populară”, a fost una dintre poeziile publicate de acesta, în „Lupta Sibiului”.

Poeții îl cântă pe Stalin. La a 72-a aniversare, se încheagă şi mai dârză hotărârea scriitorilor de a fi acei ingineri ai sufletelor doriţi de Stalin, completa acesta.

„Cântând viața, oamenii și veacul socialismului, ei îl cântă pe Stalin. Dragostea pentru el se revarsă și în stihurile poporului. Ale poporului liber, puternic fericit. Pace! Luptăm pentru pace! Pacea e Stalin! Trăiască Stalin! Tumultul milioanelor de oameni, mâinile lor înfrăţite, voinţele lor dârze nu vor putea fi înfrânte. Căci în frunte, păşeşte Stalin”, scria acesta.

De-a lungul timpului, acesta nu s-a dezis de fostul șef al URSS. „Stalin a fost unul dintre marii prieteni ai României după actul de la 23 august 1944. O întreagă rețea de minciuni l-a compromis pe Stalin în ochii câtorva generații”, afirma acesta, recent, pe pagina sa de Facebook.

Iosif Vissarionovici Stalin (1878 – 1953) a condus Uniunea Sovietică timp de peste trei decenii şi a rămas în istorie drept unul dintre marii tirani ai secolului XX, responsabil de moartea a milioane de oameni.

Sute de mii de sovietici au murit executaţi în timpul marilor epurări de la sfârşitul anilor ’30, iar lor li s-au adăugat victimele rezultate în urma colectivizărilor forţate, foametei, bolilor, războiului şi lagărelor de muncă forţată.

Românii, terorizați de Stalin

Românii au avut, de asemenea, de suferit de pe urma terorii lui Stalin, în timp ce niciunul dintre liderii politici ai ţării nu a îndrăznit să conteste autoritatea şi măsurile sugerate de dictatorul sovietic.

La începutul anilor ‘50, românii trebuiau să fie extrem de precauți atunci când se exprimau despre Stalin. O simplă glumă spusă prietenilor despre liderul URSS putea fi pedepsită cu ani grei de închisoare. Au trecut prin acest calvar numeroși români, denunțați pentru că spuneau bancuri despre liderul URSS:

Sabin Nistor (41 de ani) un plugar din satul Brotuna, (comuna Vaţa de Jos), a fost arestat în martie 1948, după ce fusese denunţat de un localnic pentru că a spus o anecdotă despre Petru Groza şi Iosif Stalin, arată documentele păstrate în Arhivele Naționale din județul Hunedoara.

„Recunosc că în vara sau în toamna anului 1947 am spus la mine în casă, la soţia mea, fiind prezenţi şi alţi locuitori, între care Cristian Partenie o poveste auzită şi de mine acum vreo doi ani în tren de la un ţăran necunoscut şi anume că o femeie a născut trei copii, doi băieţi şi o fată, şi le-a pus numele Stalin, Petru şi Ţara. Într-o zi s-a dus cineva la femeia aceasta şi a întrebat-o ce îi fac copiii, iar ea a răspuns: Petru doarme, Stalin suge şi ţara plânge”, a mărturisit săteanul din Brotuna. Procurorii l-au trimis în închisoare, pentru ofensă adusă naţiunii.

Moartea dictatorului i-a relaxat pe români

Abia după moartea lui Iosif Stalin, î n 5 martie 1953, măsurile luate împotriva celor care nu îl apreciau s-au mai relaxat. Moartea dictatorului sovietic le-a dat multor români un sentiment de uşurare şi o speranţă de libertate.

În ziua când aceasta a fost anunţată, oamenii au ieşit în barurile şi în restaurantele din Bucureşti, arăta un documnent din 1954, păstrat în Arhivele Radio România Liberă.

„Sincer vorbind, lumea nu credea într-adevăr că acest călău al omenirii a murit cu adevărat. Dar când posturile de radio străine au comentat şi au confirmat acest lucru, a crezut cu adevărat şi a început să-şi manifeste cu adevărat durerea. Primul lucru foarte sugestiv care exprima durerea de care era cuprinsă lumea a fost faptul că bufetele şi cârciumele din Bucureşti au fost pline până la refuz. Au plâns oamenii moartea genialului, îmbătându-se şi petrecând toată noaptea. Au jucat teatru toată noaptea, ori de câte ori vedeau un miliţian, râsul se transforma într-un plâns simulat, iar după trecerea pericolului, aveau un motiv în plus să râdă şi să se amuze. Oare ce o fi spus partidul când a aflat că în noaptea celei mai mari tragedii din istorie, poporul a cheltuit cel din urmă ban din casă, iar Trustul alimentaţiei publice a realizat cea mai ridicată reţetă de încasări de la înfiinţarea sa?”, arăta mărturia păstrată în arhive.

Treptat, cele mai multe dintre portretele dictatorului sovietic au fost retrase din instituţiile şi întreprinderile de stat.