Generalul Coldea, audiat în Parlament după dezvăluirile Elenei Udrea
Conducerea SRI s-a prezentat la audierile din Comisia comună permanentă a Parlamentului pentru exercitarea controlului asupra activităţii Serviciului. La intrarea în sală, directorul interimar al instituţiei, Florian Coldea, a spus că a venit pentru a lămuri punctele de pe ordinea de zi a agendei Comisiei.
"Am venit pentru a lamuri problemele de pe ordinea de zi. Vorbim la final", a fost singura declarație făcută de Florian Coldea.
"Mulțumesc ca ati dat curs invitației. Vom discuta printre altele, evoluția privind dinamica riscurilor de securitate, impactul modificărilor legislative din ultima perioada, acuzațiile făcute în spațiul public la adresa SRI și a conducerii SRI. Ne aflăm în situația în care comisia s- a autosesizat, nu am primit nicio sesizare de la cineva chiar dacă au fost formulate acuzații în mass media", a declarat președintele Comisiei, Georgian Pop, la începutul ședinței.
Ghiță nu participă la ședință
Deputatul Sebastian Ghiţă anunţă, într-un comunicat de presă, că nu va merge luni la lucrările Comisiei SRI. ”Am avut discuţii cu mai mulţi membri ai comisiei de control al SRI şi cu Preşedintele Georgian Pop şi cred că menţionarea numelui meu de către Elena Udrea în afirmaţiile sale despre SRI reprezintă un motiv temeinic pentru a mă abţine de la participarea la şedinţa de astăzi. Am fost plecat în afara ţării toată săptămâna trecută şi nu am participat la dezbaterea publică generată de Elena Udrea. Nu doresc nici astăzi să fiu parte din scandalul din jurul Elenei Udrea”, a transmis Sebastian Ghiță.
Audierea conducerii interimare a SRI va include următoarele teme:
evaluarea stării de securitate naţională a României la începutul anului 2015,
analiza principalelor riscuri (riscuri geopolitice, asimetrice - terorism, trafic de armament - cibernetice, spionaj, criminalitate organizată transnaţională etc.),
perspectivele de evoluţie ale principalelor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale a României în anul 2015 şi pregătirea SRI pentru contracararea acestor riscuri,
analiza situaţiei generate de demisia lui George Maior din funcţia de director al SRI,
analiza situaţiei generate de afirmaţiile/acuzaţiile la adresa SRI şi a conducerii interimare a SRI, apărute în spaţiul public în ultimele zile,
analiza impactului modificărilor legislative din ultima perioadă asupra activităţii SRI