Nu numai Kievul devine iritat de criticile aduse contraofensivei ucrainene, care nu pare să fi decurs conform planului. Ucraina a dat vina pe lipsa echipamentului și a apărării ruse puternice, în timp ce unii din Occident au dat vina pe forțele Kievului. O serie de foști generali au intervenit în dezbatere în ultima vreme.

Pe fondul iritației vizibile a Kievului față de aceste comentarii critice la adresa contraofensivei sale, foștii generali – dintre care unii au deținut poziții de vârf în rândul forțelor americane din Europa – au intrat în dezbaterea asupra nivelului adecvat de aport pe care să-l aibă susținătorii occidentali ai Ucrainei în modul în care luptă armata Kievului.

Jack Keane, fost adjunct al șefului de stat major al armatei americane și președinte al Institutului pentru Studiul Războiului, a susținut într-un articol de opinie publicat în The Wall Street Journal că „America ar trebui să oprească criticile”.

Forțele armate ucrainene încearcă să desfășoare operațiuni ofensive complexe împotriva apărării rusești , constând nu doar din mijloace de luptă, cum ar fi infanterie, artilerie și putere aeriană , ci și câmpuri minate , tranșee , capcane explozive și bariere anti-tanc . Și forțele de la Kiev fac acest lucru în ciuda anumitor lacune de capacitate, cum ar fi puterea aeriană de luptă.

„Nimeni din armata americană de astăzi nu a proiectat operațiuni mecanizate la scară largă împotriva unui inamic serios și capabil care folosește o apărare cuprinzătoare”, a scris Keane, argumentând că „ultima dată a fost campania de la Metz din Franța în 1944”.

Istoricul militar Michael O'Hanlon a fost de acord că ultima dată când forțele armate americane au organizat o ofensivă comparabilă cu ceea ce fac forțele ucrainene astăzi a fost probabil cel de-al Doilea Război Mondial, când Armata a treia a generalului George S. Patton s-a luptat împotriva pozițiilor defensive fortificate germane în jurul orașului francez Metz la sfârșitul anului 1944.

„Apărarea lui Saddam nu se compara în termeni de calitate sau sofisticare”, a spus O'Hanlon pentru Insider. „În Vietnam, câmpul de luptă a fost mult mai puțin clar definit. În Coreea, au existat linii de front și tranșee, dar mai puține fortificații artificiale. S-ar putea argumenta, totuși, că, în cazul dealurilor Coreei, efectele au fost similare”.

Dar „oricum”, a spus el pentru Insider, „Keane are dreptate că nu am făcut acest lucru noi înșine de peste jumătate de secol”.

Keane a susținut că în această situație „SUA ar trebui să se concentreze pe a ajuta Ucraina să lupte așa cum dorește ea, nu ciripind de pe margine”.

Dar, în timp ce ultima bătălie direct comparabilă poate să fi fost cu zeci de ani în urmă, alții susțin că SUA și aliații săi din NATO au experiențe valoroase din conflicte mai recente, lecții care probabil ar fi de folos Ucrainei.

„Ce fac ucrainenii e greu. Chiar și pentru americani”

Generalul în rezervă Mark Hertling, care a condus trupele americane din Europa, a scris pe Twitter că „ce fac ucrainenii e greu. Chiar și pentru americani”. El a criticat dur „capetele pătrate” care acuză „ritmul lent” al contraofensivei Kievului, dar și pe cei care susțin că generalii ucraineni ar trebui să gândească singuri mersul operațiunilor și să nu mai fie consiliați de ofițerii americani ori ai NATO. Hertling a folosit - referindu-se la criticile și comentariile făcute de cei „care nu au fost niciodată pe front” - expresia „șurubelnița de 16.000 de kilometri” („10.000 mile screwdriver”). Figura de stil, folosită de agenții americani operativi, se referă la superiorii ori analiștii care încearcă să „repare” o situație de pe teren dintr-un centru de comandă aflat la mii de kilometri distanță. În cazul de față, „șurubelnița” e un eufemism folosit de generalul american pentru acei critici ai contraofensivei, care dau sfaturi de la distanță, fără a cunoaște însă realitatea imediată de pe câmpul de luptă.

„Când aud că armatele NATO nu au fost implicate în astfel de operațiuni, în timp ce Zalujnîi a fost, îmi vine să zâmbesc”, a spus generalul american. „Pentru că, în realitate, da, NATO a realizat astfel de operațiuni, iar Zalujnîi, nu. Nu intenționez să îl jignesc pe Zalujnîi, dar NATO a fost implicată în operațiuni pe scară largă de lovire, strângere de informații, deplasare de trupe, logistică, planificare la nivel de stat major și jocuri de război, atât în exerciții cât și în luptă reală.

Deși generalul Zalujnîi este extrem de talentat, el nu a mai avut coordonat până acum operațiuni ofensive la scară mare, care să implice zeci de brigăzi de luptă”. În acest moment, Zalujnîi dirijează operațiuni cinetice (care presupun atacuri multiple ce necesită folosirea intensă de forțe cobinate cu scopul de a provoca breșe în apărarea inamică), pe care le sincronizează cu strângerea de informații/lovirea de ținte, și punerea la punct a logisticii pentru operațiuni care includ forțe convenționale, trupe speciale, trupe teritoriale, acțiuni ale partizanilor din spatele liniilor inamice” .

În plus, a mai arătat fostul comandant al trupelor SUA din Europa, șeful armatei ucrainene trebuie să ia în calcul felul în care își mută rezervele la locul și momentul potrivit, trebuie să țină cont de modul în care sunt combinați în unitățile de luptă recruții recent mobilizați cu militarii care au experiență de luptă („veteranii”). De asemenea, Zalujnîi mai trebuie să coordoneze coridoarele umanitare și deplasarea unităților non-combatante din zonele de operații etc. Toate acestea în timp ce șeful armatei ucrainene execută atacuri pe scară largă cu scopul de a crea breșe (în apărarea rusă), pe mai multe axe, pe un front de 400-600 de kilometri.

Pe hârtie, totul e simplu: „Du-te acolo, trage în direcția aia, te ascunzi acolo, distruge aia” Mark Hertling l-a citat pe fostul general prusac și marele teoretician al războiului, Carl von Clausewitz, care spunea că „războiul e simplu, dar lucrurile simple sunt dificile (greu de făcut)”. Același von Clausewitz a definit conceptul de „fricțiune” pe câmpul de luptă - practic elementul de necunoscut/hazard care riscă să dea peste cap planul inițial. „Cei care nu au fost pe un câmp de luptă rareori înțeleg implicațiile pe care le au tot felul de factori externi asupra bătăliei: introducerea de noi echipamente, executarea unei misiuni dificile pentru prima oară, recruții fără experiență, vremea”, a spus generalul Hertling.

„Unitățile s-au pierdut, o unitate a fost nevoită să amâne un atac de noapte și să-l declanșeze în zori, ceea ce a dus la pierderea avantajului surprizei. Altă unitate s-a comportat atât de prost, încât comandanții au scos-o cu totul de pe linia frontului - înlocuți acum «ruși» cu «Forțele Inamice» și nu este deloc departe de ce mi s-a întâmplat cu o brigadă pe care am comandant-o într-un scenariu din cadrul unui joc de război”, a spus generalul american. „Diferența e că trupele ucrainene s-au aflat sub foc real, care a dus la pierderi reale și la distrugerea reală a echipamentelor militare. Da, sigur, totul e foarte simplu: du-te acolo, trage în direcția aia, te ascunzi acolo, distruge aia - dar aceste lucruri atât de simple sunt teribil de dificile”.

Generalul crede că, în prezent, armata ucraineană nu a ajuns încă la capacitatea de a implementa „armele combinate” suficient de „mature și antrenate” și nici nu dispune de o forță aeriană suficientă care să se poată sincroniza cu forțele terestre pentru a le ajuta în operațiunile militare. „Sincer, la fel ca în cazul antrenării tacticilor de arme combinate, e nevoie de un efort substanțial dincolo de simpla livrare de avioane F-16, pentru a avea un efect pe câmpul de luptă. Dar acea zi va veni”, a spus Hertling.

Ajutați „Ucraina să lupte așa cum luptă cel mai bine”

Mick Ryan, un general australian în retragere și un strateg militar influent, a argumentat într-un articol al Foreing Affaire că „Kievul se confruntă cu multe provocări înainte ca întreaga țară să poată fi eliberată”, dar „poate că cea mai mare este că Occidentul, deși a oferit sprijin substanțial, nu are o strategie coerentă pentru Ucraina”.

Ryan a subliniat că „ritmul lent nu ar trebui să surprindă oamenii care au studiat conflictele militare și provocările operațiunilor ofensive”.

El a remarcat că la 18 luni de la ambele războaie mondiale, situația arăta destul de sumbră pentru Aliați. Până în acel moment al celui de-al Doilea Război Mondial, scria el, „cea mai mare parte a Europei era ocupată de naziști, Singapore căzuse în mâinile Japoniei și Statele Unite luptau în Peninsula Bataan din Filipine”.

Prin comparație, a susținut Ryan, contraofensiva ucraineană oferă de fapt multe pentru ca observatorii să fie optimiști, chiar dacă drumul de urmat pentru forțele de la Kiev continuă să fie dificil și mortal.

El a spus că SUA și partenerii săi europeni trebuie să vină cu un plan pentru ca Ucraina să poată învinge Rusia și „să obțină o victorie justă și durabilă”.

Ben Hodges, general american în retragere și fost șef al armatei americane în Europa, a scris recent pe rețelele de socializare că are „încrede în atitudinea comandanților Ucrainei în lupta pentru supraviețuirea țării lor” în ciuda „atitudinii defetiste a oamenilor” aflați la mii de kilometri distanță.”

Într-o conversație recentă cu Insider despre operațiunile din Ucraina, Hodges a spus că ucrainenii „au recunoscut că trebuie să se adapteze, ceea ce fac”. El a menționat că, pe fondul numeroaselor provocări cu care se confruntă forțele Kievului, cum ar fi lipsa tipului de putere aeriană pe care se bazează forțele occidentale pentru operațiuni complexe, este „destul de impresionat” de performanța Ucrainei.

David Petraeus, un alt general în retragere influent și fost șef al Comandamentului Central al SUA, a declarat pentru CNN că „Occidentul ar trebui să recunoască că ucrainenii probabil își cunosc cel mai bine propriul teren, își cunosc cel mai bine propriile trupe, își cunosc punctele forte și își cunosc cel mai bine slăbiciunile”, care continuă să fie insuficienta putere aeriană, apărarea antiaeriană și capacități de lovitură pe rază lungă. Petraeus a scris recent un articol de opinie pentru The Washington Post împreună cu expertul de la American Enterprise Institute, Frederick Kagan, explicând că, în timp ce „lupta împotriva Rusiei s-a dovedit a fi sângeroasă și lentă – o lovitură foarte grea”, observatorii de război „ar fi înțelepți să-și tempereze pesimismul. „Apărările aparent puternice se pot prăbuși brusc, liniile se pot rupe, iar ofensiva „ar putea surprinde totuși criticii”, au scris ei. Continuând discuția cu CNN, Petraeus a declarat că „niciun plan nu supraviețuiește contactului cu inamicul”.

„Cu siguranță existau speranțe că, tancurile occidentale și vehiculele de luptă de infanterie și alte sisteme, ar putea fi capabile să ajute pentru a pătrunde în apărarea rusă, dar asta a fost înainte să învățăm cu toții despre profunzimea acestor apărări, despre sofisticarea ei”, a spus fostul șef CIA. „Această apărare în profunzime este formidabilă. Dar ucrainenii s-au adaptat destul de impresionant”, a spus Petraeus, adăugând că forțele Kievului avansează în prezent.

O „etapă grea”, dar „nu s-a terminat încă”

Generalul Mark Milley, șeful statului major interarme al armatei SUA a remarcat recent că, deși s-au înregistrat progrese în contraofensivă, „viteza cu care a fost întreprinsă ofensiva este mai lentă decât gândiseră planificatorii.”

Este „sângeros, este lung și este lent”, a continuat Milley. Dar, a spus el, Ucraina are „o cantitate semnificativă de putere de luptă rămasă. Bătălia nu sa încheiat încă”.