Armata ucraineană a anunţat joi că a vizat încă două ţinte ruseşti cu sisteme de artilerie inteligente.
Atacurile de acest tip s-au înmulţit în ultimele săptămâni, ceea ce forţează Moscova să-şi revizuiască modalitatea de aprovizionare a forţelor sale, afirmă generalul ucrainean Oleksii Gromov.
„Scădem progresiv potenţialul inamicului, lovindu-i capacităţile logistice, lovindu-i depozitele de muniţii. Prin urmare, inamicul este forţat să-şi schimbe sistemul de aprovizionare cu muniţii şi combustibil”, a declarat Gromov, citat de Reuters.
„Chiar acum inamicul caută să-şi plaseze depozitele de muniţii la nivel de brigadă, nu mai aproape de 100 de kilometri de linia frontului, iar depozitele la nivel de corp de armată, la distanţe de peste 150 de kilometri”, a precizat el.
„În plus faţă de lansatoarele multiple de rachete, folosim activ obuze inteligente de calibrul 155 mm, cu elemente de autoghidare spre ţintă, cu ajutorul cărora au fost deja lovite circa 30 de blindate inamice”, a subliniat generalul ucrainean.