GCS: Record de pacienţi cu COVID-19 la ATI - 828; persoane internate - 10.482
Un număr de 10.482 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care la terapie intensivă - 828, cel mai mare număr de până acum, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Pe teritoriul României, 26.043 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 9.907 se află în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 55.355 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată - 51, precizează GCS.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.055.989 de teste privind infecţia cu SARS-CoV-2. Dintre acestea, 19.292 au fost efectuate în ultimele 24 de ore - 11.948 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.344 la cerere. AGERPRES