GCS: Niciun pat liber la ATI pentru bolnavii de COVID; 1.846 - ocupate în toată ţara

GCS: Niciun pat liber la ATI pentru bolnavii de COVID; 1.846 - ocupate în toată ţara

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că, la nivel naţional, duminică, nu există niciun pat liber la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, fiind doar unele paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

Duminică, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, sunt 1.705 de paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate 373 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

La nivel naţional, există o rezervă operaţională de 153 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Acestea sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

1.846 de paturi ATI sunt ocupate în toată ţara.

La acest moment, nu sunt paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, a informat GCS.

Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

"Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare", a precizat GCS. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor