GCS: Începând de joi se aplică amenzi mai mari pentru încălcarea ordonanţelor militare

GCS: Începând de joi se aplică amenzi mai mari pentru încălcarea ordonanţelor militare

Începând de joi intră în vigoare ordonanţa de urgenţă care prevede amenzi mai mari pentru persoanele care nu respectă regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit unui comunicat al GCS, în Monitorul Oficial al României a fost publicată, marţi, ordonanţa de urgenţă prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu şi regimului stării de urgenţă.

Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut şi au următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.

Aceste sancţiuni vor putea fi aplicate începând de joi, 2 aprilie.

În plus, au fost introduse şi sancţiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:

* confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;

* interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

* suspendarea temporară a activităţii;

* desfiinţarea unor lucrări;

* refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancţiune vor fi aplicate în funcţie de natura şi gravitatea faptei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”