GCS: Bucureşti, Alba, Vâlcea, Iaşi, Bacău, Teleorman, Neamţ, Vaslui - coeficient al infectărilor peste 1,5/1.000
Bucureşti, Alba, Vâlcea, Iaşi, Bacău, Teleorman, Neamţ şi Vaslui sunt zonele care au înregistrat un coeficient al infectărilor cu noul coronavirus peste pragul de 1,5 la mia de locuitori, informează vineri Grupul de Comunicare Strategică.
Conform GCS, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, se situează peste pragul de 1,5 în:
* Bucureşti - 2,28
* Alba - 1,98
* Vâlcea - 1,98
* Iaşi - 1,80
* Bacău - 1,72
* Teleorman - 1,62
* Neamţ - 1,62
* Vaslui - 1,59
Un număr de 3.186 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma efectuării a 29.282 de teste la nivel naţional, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică. AGERPRES