GCS: 88 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore

GCS: 88 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore

Un număr de 88 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise, duminică, de Grupul de Comunicare Strategică.

Conform GCS, este vorba despre 41 de bărbaţi şi 47 de femei internaţi în spitalele din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiş, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40 - 49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50 - 59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60 - 69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70 - 79 ani şi 27 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Potrivit GCS, 82 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 5 pacienţi nu au prezentat boli asociate, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 28.282 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

Totodată, 190 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei.

La nivel mondial, au murit 3.117.542 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

3 Foarte interesante amănunte...

4 VIDEO Georgescu îndeamnă la boicotarea supermarketurilor în 10 februarie

5 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!