GCS: 559 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor

GCS: 559 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor

559 de dosare penale au fost întocmite până în prezent sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, a informat, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit sursei citate, poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele 24 de ore, 369 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 355.550 de lei.

GCS precizează că, până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale privind declararea neconstituţionalităţii unor prevederi ale OUG nr. 34 din 26 martie 2020 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, se aplică norma juridică în vigoare.

GCS le reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. Românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor: +4021.320.20.20.

Până la data de 10 mai au fost raportate 1.239.428 de cazuri în UE/ SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”