GCS: 451 de decese la bolnavi de COVID-19, dintre care două anterioare intervalului de referinţă
Un număr de 451 de decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care două anterioare intervalului de referinţă, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.
Cele două decese produse anterior intervalului de referinţă s-au înregistrat în judeţele Dolj şi Harghita, în luna octombrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 449 decese.
Potrivit GCS, au murit 221 bărbaţi şi 230 femei internaţi în spitalele din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea şi din Bucureşti.
Dintre cele 451 de decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 20 - 29 ani, cinci la categoria de vârstă 30 - 39 ani, 15 la categoria de vârstă 40 - 49 ani, 42 la categoria de vârstă 50 - 59 ani, 103 la categoria de vârstă 60 - 69 ani, 160 la categoria de vârstă 70 - 79 ani şi 124 la categoria de vârstă peste 80 ani.
417 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru 12 pacienţi decedaţi nu s-au raportat comorbidităţi, iar pentru 22 nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Din totalul de 451 de pacienţi decedaţi, 411 erau nevaccinaţi anti-COVID şi 40 vaccinaţi. Cei 40 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50 - 59 de ani şi peste 80 de ani. 39 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi.
De la începutul pandemiei, în total, 49.115 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit în România. AGERPRES