GCS: 300 de dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

GCS: 300 de dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

Un număr de 300 de dosare penale au fost întocmite până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal, informează sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică.

Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.824 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.917.600 de lei.

Potrivit GCS, până la data de 3 aprilie 2020, au fost raportate 482.016 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!