GCS: 184 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus
Grupul de Comunicare Strategică informează că, până marţi, pe teritoriul României, au fost confirmate 184 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
"Au fost înregistrate alte 16 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 7 în Iaşi, 2 în Suceava, 2 în Neamţ şi câte unul în Ialomiţa, Mureş, Botoşani, Bistriţa Năsăud şi Vrancea. Persoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 şi 65 de ani", precizează sursa citată.
Dintre cele 184 de persoane confirmate pozitiv, 16 au fost declarate vindecate şi externate - 15 din Spitalul din Timişoara şi una de la Bucureşti.
În cursul zilei de marţi vor mai fi externate alte trei persoane de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş".
Potrivit GCS, pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.282 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat COVID-19. Alte 16.610 persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
GCS reaminteşte că, până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod penal.
În perioada 16 martie, ora 8,00 - 17 martie, ora 8,00, au fost înregistrate 1.349 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 6.187 la linia TELVERDE 0800 800 358, deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
"Începând de ieri, odată cu declararea stării de urgenţă, la nivel naţional, au acţionat aproximativ 28.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne - poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră. Astfel, doar în ultimele 24 de ore, pompierii şi personalul SMURD au efectuat 42 misiuni de transport pentru 153 persoane către diverse unităţi spitaliceşti, precum şi la centrele de carantină existente în mai multe judeţe din ţară. Pentru răspunsul la celelalte urgenţe medicale sunt asigurate în medie aproximativ 390 echipaje SMURD, însumând 42 autospeciale pentru transport victime multiple, 340 ambulanţe de prim-ajutor şi terapie intensivă mobilă, respectiv 7 autospeciale neonatologie. În total, în misiunile curente au fost angrenaţi peste 5.000 de pompieri", afirmă sursa citată.
De asemenea, au fost angrenaţi în misiuni specifice, ordonate de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, peste 10.000 de poliţişti, 4.500 de poliţişti de frontieră şi peste 7.000 de jandarmi.
"La acest moment, pentru eficientizarea activităţilor de combatere a efectelor COVID-19 (coronavirus), au fost instalate 162 de corturi. Acestea sunt destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, respectiv asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spaţiilor de carantină", arată sursa citată.
GCS le reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20. AGERPRES