GCS: 18 decese raportate la bolnavi de COVID; 16 sunt anterioare ultimelor 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) informează că în ultimele 24 de ore au fost raportate 18 decese (16 bărbaţi şi două femei) la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, însă 16 dintre acestea sunt de anul trecut şi din prima jumătate a acestui an, fiind introduse în baza de date la solicitarea Ministerului Sănătăţii de către Direcţiile de sănătate publică din ţară, în urma verificărilor efectuate.
Pacienţii decedaţi erau internaţi în spitale din judeţele Argeş, Ialomiţa şi Vaslui.
Conform sursei citate, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, patru la categoria de vârstă 50-59 de ani, şase - la categoria de vârstă 60-69 ani, trei - la categoria de vârstă 70-79 ani şi trei decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
16 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi şi doi pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.
Până duminică, în total, 32.326 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dãdârlat)