GCS: 158 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19

GCS: 158 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19

Un număr de 158 de persoane infectate cu virusul COVID - 19 (coronavirus) au fost confirmate până în prezent pe teritoriul României, informează Grupul de Comunicare Strategică.

"Au fost înregistrate alte 19 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timişoara şi câte unul în Bucureşti, Cluj Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomiţa, Hunedoara, Galaţi şi Suceava", afirmă sursa citată.

Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 şi 54 ani şi sunt în carantină sau autoizolare.



"În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, 2 dintre ele în Austria şi Germania. Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova şi Constanţa şi se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienţilor este bună", precizează GCS.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.008 de persoane. În cazul lor se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID - 19 (coronavirus). Alte 15.546 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…