GCS: Două persoane bolnave de COVID-19 au murit în ultimele 24 de ore; un deces raportat din perioada anterioară

GCS: Două persoane bolnave de COVID-19 au murit în ultimele 24 de ore; un deces raportat din perioada anterioară

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a informat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate două decese ale unor persoane bolnave de COVID-19, iar un deces a fost raportat din perioada anterioară.

Persoanele care au murit erau internate în spitalele din Cluj, Neamţ, Sibiu.

Potrivit sursei citate, decesul anterior intervalului actual a fost introdus în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate şi s-a produs în luna decembrie 2020, în judeţul Cluj.

Dintre cele trei decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 ani, un deces la categoria de vârstă 70-79 ani şi un deces la categoria de vârstă peste 80 ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, precizează GCS.

De la începutul pandemiei, în total, 33.928 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!