Gazprom va cumpăra 50% din acţiunile South Stream deţinute de o subsidiară a sa din Germania. Viitorul gazoductului, în dubiu după anexarea Crimeei

Gazprom va cumpăra 50% din acţiunile South Stream deţinute de o subsidiară a sa din Germania. Viitorul gazoductului, în dubiu după anexarea Crimeei

Astfel, Gazprom Germania va vinde 205.990 de acţiuni pe care le deţine la compania olandeză South Stream Transport, a anunţat grupul.

South Stream Transport este o firmă mixtă, formată de Gazprom (50%) împreună cu giganţii energetici ENI – controlat de către statul italian (20% din proiect), grupul francez EdF – deţinut de către stat (15%), şi nemţii de la Wintershall Holding (tot 15%) – parte a gigantului BASF, cea mai mare companie, cea mai mare companie chimică din lume.

South Stream Transport este entitatea care trebuie să realizeze porţiunea gazoductuluiSouth Stream care traversează Marea Neagră, din Rusia până în Bulgaria.

Gunther Oettinger, comisarul european pentru Energie, vrea să blocheze construcţia South Stream, după ce Rusia a anexat Crimeea, iar separatiştii pro-ruşi au ocupat mai multe clădiri administrative în estul Ucrainei.

Planul Rusiei de a ocoli Ucraina

Pentru construcţia South Stream, Rusia a semnat deja mai multe acorduri cu o serie de state, respectiv Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia şi Croaţia.

Gazoductul ar trebui să aibă o capacitate totală de transport pentru 63 de miliarde de metri cubi de gaze, acoperind 15% din necesarul pieţei europene. Construcţia a început deja în 2012, lângă oraşul rus Anapa. Prima moleculă de gaz este programată să curgă pe conductă în anul 2016, gazoductul urmând să devină pe deplin operaţional din 2018. Compania italiană Saipem a primit luna trecută un contract de construire pentru primele patru fire ale conductei.

Totuşi, viitorul South Stream este în dubiu, după ultimele acţiuni ale Rusiei în Ucraina. Oettinger a declarat recent că procesul de aprobare a South Stream a fost suspendat, însă Alexander Novak – ministrul rus al Energiei – a afirmat că proiectul continuă, iar construcţia sa nu este afectată.

Bulgaria vrea exceptarea South Stream de la legislaţia comunitară

La începutul lunii aprilie, Parlamentul din Bulgaria a aprobat modificarea legii energiei astfel încât statutul gazoductului South Stream a fost schimbat în cel de interconector de reţea, fapt ce permite ca acesta să iasă de sub incidenţa legislaţiei Uniunii Europene.

În decembrie 2013, Comisia a cerut ţărilor participante la proiectul South Stream, inclusiv Bulgariei, să renegocieze acordurile bilaterale cu Rusia, astfel încât să respecte legislaţia comunitară.

Comisia Europeană vrea ca gazoductul să respecte legislaţia comunitară în privinţa accesului terţilor la conductă, iar producătorii să fie diferiţi de operatori. Or, Gazprom este atât furnizor, cât şi operator de conducte, cât şi producător. UE cere ca toate companiile care operează pe teritoriul său să respecte această separare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…