Fostul ministru de Interne, Gavril Dejeu, susține că trebuie să se facă o diferență între două curente legionare care au activat în România, una dominantă, reprezentată de Condreanu - Sima și cei apropiați lor, caracterizată prin extremism fanatic și violență și o alta, cu o orientare principial națională, ”realmente implicată în promovarea valorilor și intereselor țării”, scrie turnulsfatului.ro .

”Nu mi se pare potrivit ca sub sloganul antilegionar să-i punem la zid de exemplu pe intelectualii și oamenii de cultură de certă anvergură sau pe cei care au luptat până la sacrificiul suprem pentru țară, pentru libertatea, demnitatea și neatârnarea ei.

Nu-i bine ca fie din imbold propriu fie sub influență străină, să pendulăm dintr-o extremă într-alta”, susține Gavril Dejeu.

Sunteți promotorul și finanțatorul a două monumente destinate luptătorilor anti-comuniști. Intrați și dumneavoastră în efervescența unui discurs naționalist?

Gavril Dejeu:Ele nu au semnificație politică, nici nu vreau să fie politizate, au o semnificație istorică. În decursul istoriei sale, România a fost supusă injoncțiunilor specifice unor îndelungate ocupații străine la care mulți români au reacționat până la sacrificiul suprem. Mapamondul este împânzit de omagii în expresie artistică aduse semenilor noștri care s-au luptat și sacrificat pentru libertate și demnitate. De ce n-am face-o și noi?

Am înțeles că în urmă cu peste 15 ani ați ridicat un monument în orașul Huedin, iar recent ați ridicat un monument și în comuna natală Poieni. Despre ce este vorba și care este rațiunea unor atari întreprinderi?

Voi formula un răspuns pornind de la a doua întrebare.

Istoria se consemnează în diverse mijloace și modalități: în scrieri, în artă, mai nou electronic, dar cea mai trainică și probabil cea mai autentică expresie a istoriei se regăsește în monumentele arhitecturale sau sculpturale. Popoarele cu un bogat bagaj de cultură și-au consemnat trecutul în astfel de monumente. Din păcate noi nu avem o susținută tradiție în acest sens, deși trecutul nostru nu e lipsit de fapte și evenimente de certă semnificație istorică.

În zona masivului Vlădeasa din Munții Apuseni unde m-am născut, primul și al doilea război mondial precum și ocupațiile maghiară și sovieto-comunistă au lăsat urme grele, grave și adânci. Au fost consemnate în scris. Am socotit că se cuvine să fie dăltuite și monumental. Monumentul de la Huedin este închinat eroilor căzuți în rezistența anticomunistă din Munții Apuseni, mai precis din zona masivului Vlădeasa. Monumentul din Poieni este omagiul adus celor cinci poienari care și-au jertfit viața pentru țară, în condiții determinate de cele două războaie mondiale ca și de ocupația maghiară și cea sovieto-comunistă.

Pe lucrarea din Huedin sunt gravate numele a 20 de luptători anticomuniști, iar celor din Poieni li s-a gravat și efigiile în bronz. Dar Dv. ați afirmat că omagiile li se adresează nu numai lor.

Zona munților apuseni a dat istoriei exemple de nețărmurită dăruire până la sacrificiul suprem, pentru țară și valorile ei. În lupta anticomunistă au fost implicate trei grupări: „Cruce și Spadă”, „Șușman” și „Capotă-Dejeu” în cadrul cărora, pe lângă cei care și-au expus și sacrificat direct viața, au activat și o mulțime de locuitori, implicați direct sau indirect, animați de aceleași idealuri, înfruntând cu bărbăție temnițele comuniste. Între ei mulți tineri, dar și oameni ajunși la vârsta senectuții. Spre exemplu numai în procesul Capotă-Dejeu, pe băncile justiției au apărut în afară de cei doi care au fost condamnați la moarte, alți 50 de condamnați supuși la grele pedepse și umilințe. Exemplificativ, satul Brăișor a fost aproape în întregime implicat. Nu i-am putut menționa pe toți dar cele două monumente sunt expresia omagială a tuturor, a întregului areal apusean, călit pe crestele granitice ale munților săi.

Am înțeles că n-a mers totul șnur precum v-ați fi așteptat.

Cu amplasarea și ridicarea monumentului de la Poieni n-am avut probleme, fiind în totul cooperante atât forurile locale – Primărie, Școală, Biserică – cât și consătenii mei. La cel de la Huedin au fost ceva probleme.

În ce au constat?

În primul rând, probleme de amplasament. Am socotit că orașul Huedin care este situat în imediata apropiere a zonei în care s-au desfășurat evenimentele este locația sintetic potrivită. Orașul „găzduiește” în piața sa centrală și alte monumente istorice cu semnificație apuseană. L-am dorit în rând cu ele. Doar că primarul Nicolae Chiș mi-a spus că aprobarea întâmpină dificultăți din partea unor consilieri. Notez că Huedinul a fost în trecut un oraș preponderent maghiar. Și de prezent are o consistentă minoritate maghiară. Mi-a spus că consilierii etnici maghiari nu agreează în principiu ideea și în niciun caz amplasarea în piața centrală.

Cunoșteam bine problema căci, pe când eram ministru, întâmpinasem obiecțiuni la amplasarea unei cazărmi de jandarmerie în orașul Sf. Gheorghe sau la sprijinirea Episcopiei române din Miercurea Ciuc: aceeași idee, enclav-exclusivistă, a menținerii intact în zonă a nucleului civic maghiar.

La sugestia primarului, am participat la o ședință de consiliu, unde am susținut proiectul și amplasamentul. S-a obiectat că sunt inscripționate numai nume românești. I-am întrebat: aveți în zonă sau localitate vreun etnic maghiar erou al luptei anticomuniste? Mi-au spus da, un opozant la colectivizare. Atunci îi încrustăm numele alături de ceilalți.

Cu această condiție s-a acceptat ideea și amplasarea, dar nu în centrul pieței, alături de celelalte monumente, ci undeva lateral. Abia recent, cu prilejul reamenajării și modernizării pieței, monumentul a fost reamplasat la locul potrivit și meritat.

Care a fost reacția oamenilor?

Favorabilă și entuziastă. Cu prilejul dezvelirii monumentelor s-au organizat simpozioane explicative pe teme istorice, monumentele au fost sfințite, s-au oficiat parastase, iar populația în număr mare, îmbrăcată în straie naționale și de sărbătoare, a aplaudat călduros inclusiv programul prezentat de formația artistică „Mugur de Dor” a Școlii Gimnaziale Poieni.

Au circulat însă în zonă și unele reacții critice sau contestatare.

În ce sens?

Unele obiecții la omagierea celor din gruparea „Șușman”, pe două considerente: că Teodor Șușman, inițiatorul și conducătorul mișcării a fost primar și un bogătan al comunei Răchițele (sediul central al mișcării) și s-ar fi purtat arogant și sfidător cu localnicii; că ar fi dat dovadă de neomenie și cinism când l-a ucis pe unul din grup, care avea mai mulți copii, sub cuvânt că acesta i-a trădat.

De asemenea s-au exprimat rezerve față de cei din gruparea „Cruce și Spadă” pentru că unii au fost legionari. Cunoșteam bine problemele, expuse pe larg de Institutul de Istorie Orală a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

Și totuși i-ați inclus în tabloul omagial.

Da. Trădarea în condițiile partizanatului explică justificativ gestul lui Șușman. În astfel de situații nu există alternativă.

În privința legionarilor, se impun unele lămuriri și explicații. După părerea mea, mișcarea legionară a avut două trăsături distincte și în același timp contradictorii. Una dominantă, reprezentată de Condreanu - Sima și cei apropiați lor, caracterizată prin extremism fanatic, exclusivism și violență și care, contrar intențiilor declarative, a cășunat mult rău României și românilor în plan intern și internațional și o alta, cu o orientare principial națională, realmente implicată în promovarea valorilor și intereselor țării.

Nu mi se pare potrivit ca sub sloganul antilegionar să-i punem la zid de exemplu pe intelectualii și oamenii de cultură de certă anvergură sau pe cei care au luptat până la sacrificiul suprem pentru țară, pentru libertatea, demnitatea și neatârnarea ei.

Nu-i bine ca fie din imbold propriu fie sub influență străină, să pendulăm dintr-o extremă într-alta.

Puteți detalia?

Am observat de exemplu că mediatic, sunt ironizați și persiflați așa zișii „sfinți ai închisorilor” sau Ion Gavrilă Ogoranu și apropiații lui, sub culoare generică de legionari xenofobi, rasiști, antisemiți etc. Ori trebuie precizat că dacă nu exclusiv, marea majoritate a înaltelor fețe bisericești au fost întemnițate după 1945 pentru opoziție la regimul comunist sau, unii, pentru că nu au trecut la ortodoxism.

Tot astfel, Gavrilă Ogoranu și tinerii de seama lui au luat calea munților nu pentru a cultiva acolo legionarismul, xenofobia sau antisemitismul ci și-au sacrificat libertatea și viața pentru țară.

M-am dus la înmormântarea lui în semn de respect pentru memoria unui român adevărat, precum și pentru a vedea reacția autorităților. Nimeni, nici măcar primarul comunal, n-a catadicsit să-i aducă un cuvânt de recunoștință nu ca legionar, ci ca simbol al mișcării quasinaționale anticomuniste.

Sunt unele derapaje ale zilelor noastre. Cu specială privire la noi, sub sloganul neo-legionarismului, uneori se impietează asupra adevăratelor valori naționale. A fi un adevărat român în țara ta, te situează nu arareori în ochii unor extremiști, în poziție de naționalist.

Cu toată tendința globalistă, toate țările, toate popoarele care se respectă, își prezervă și onorează țara și ființa națională. În inscripția ambelor monumente eu n-am ținut seamă decât de faptul că cei acolo comemorați și-au sacrificat viața pentru România.

Distribuie Distribuie Comentarii