Gaudeamus25/Profesorul Ioan Stanomir: Statul nostru a ratat complet acest Centenar

Gaudeamus25/Profesorul Ioan Stanomir: Statul nostru a ratat complet acest Centenar

Profesorul Ioan Stanomir susţine că, din punct de vedere simbolic şi intelectual, marcarea Centenarului Marii Uniri a fost "o adevărată catastrofă", statul român ratând acest moment, şi îndeamnă la raportarea spre viitor, pentru că în absenţa acestuia tot trecutul nu este decât unul "muzeal peste care se aşterne praful".

"Comemorarea Centenarului, despre care putem vorbi aproape deja la trecut, pentru că mai sunt câteva zile şi va fi 1 Decembrie, a fost, din punct de vedere simbolic şi intelectual, o adevărată catastrofă. Adică, am reuşit să transformăm Centenarul într-un fel de eveniment penibil, l-am golit de conţinut şi nu ne-am ales mai cu nimic din perspectiva momentelor care ar putea să rămână. Aşadar, statul nostru a ratat complet acest Centenar", a afirmat Stanomir, sâmbătă, la Tărgul Gaudeamus, unde a participat la lansarea cărţii lui Lucian Boia, "De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi".

Potrivit lui Ioan Stanomir, "este complicat să dai verdicte cu privire la România Mare şi la secolul care ne desparte de 1918".

"Profesorul Boia subliniază, pe bună dreptate, că este o eroare să vorbim de 100 de ani ai României. România în forma pe care o cunoaştem nu datează din 1918, ci datează din 1859, iar a vorbi în termeni de superioritate - inferioritate în raport de 1859 şi 1918 iarăşi este o probă de imensă prostie, fiindcă, în termenii secolului XIX, Unirea din 1859 nu a fost mai puţin spectaculoasă şi mai puţin revoluţionară decât cea de la 1918", a susţinut politologul.

El a spus că în paginile cărţii lui Lucian Boia cititorul va găsi "analize extrem de directe, lucide şi angajante cu privire la teme care sunt extrem de delicate pentru români".

"Lecţia unei istorii, deloc paradoxal, este că nu atât a te întoarce în trecut şi a evalua obârşiile contează. Mai presus de toate contează să te raportezi la viitor, pentru că în absenţa unui viitor tot trecutul nu este decât un trecut muzeal peste care se aşterne praful", a punctat Ioan Stanomir.

La rândul său, Lucian Boia a îndemnat să nu se uite "meritele istoriei" atât în realizarea Unirii de la 1859, cât şi la Marea Unire de la 1918.

"Sigur, meritul românilor este incontestabil, dar, în acelaşi timp, nu trebuie uitat niciun moment meritul istoriei. O altă istorie ar fi putut să ducă într-o direcţie nu chiar identică cu cea pe care o cunoaştem", a spus Boia.

El a susţinut că România ar fi putut să arate mult mai bine faţă de cum arată azi.

"Sigur, istoria nu ne-a fost mereu aliată, dar este şi răspunderea oamenilor. Nu se poate da vina doar pe istorie, cu atât mai puţin, cum se obişnuieşte la noi, să dăm vina numai pe alţii. Deci, avem o datorie faţă această ţară, sigur privim şi spre trecut, dar privirea noastră trebuie aţintită mai ales spre viitor, spre ceea ce va trebui să facem cu România", a încheiat Lucian Boia. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”