Complexul siderurgic Azovstal a devenit un simbol al rezistenței și al sacrificiului. Vreme de 80 de zile, trupele ucrainene s-au confruntat cu asaltul sângeros al invadatorilor ruși. Chiar și acum, la un an de la depunerea armelor, apar noi istorisiri.

Un soldat ucrainean a povestit pentru The New York Times cum a reușit să scape din ghearele rușilor. După ce a stat ascuns timp de o săptămână într-un tunel, în subteranul imensului combinat siderurgic Azovstal din Mariupol, Oleksandr Ivanțov era cât pe ce să clacheze.

Cu toate că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le ceruse soldaților săi să se predea după 80 de zile în care au făcut față atacurilor sângeroase ale trupelor ruse, soldatul Ivanțov alte gânduri.

„Când m-am angajat în această misiune, mi-am dat seama că cel mai probabil voi muri", a mărturisit el. „Eram pregătit să mor în luptă, dar din punct de vedere moral nu eram pregătit să mă predau", a mai adăugat Ivanțov.

Deși era conștient de faptul că planul său părea nebunesc, el era sigur că putea scăpa cu viață doar dacă se ascundea. Predarea nu intra în calcul, având în vedere abuzurile suferite de prizonierii de război.

„Nu mai puteam trăi acolo”

Astfel, a făcut o gaură într-un perete pentru a ajunge într-un mic tunel, a pus deoparte câteva provizii și voia să stea ascuns timp de 10 zile, în speranța că rușii care puseseră mâna pe uzină vor lăsa garda jos până atunci, ceea ce îi permitea să se furișeze printre ruine și să ajungă în orașul pe care îl numea cândva acasă.

Însă, după șapte zile, Ivanțov terminase cele șase conserve de pui, cele zece de sardine și aproape toate cele opt sticle de apă de 1,5 litri pe care le luase cu el în tunel.

„Mă simțeam foarte rău, eram deshidratat, iar gândurile mele deveneau confuze", a declarat el. „Mi-am dat seama că trebuia să plec, deoarece nu mai puteam trăi acolo încă trei zile”, a mai povestit bărbatul.

Istorisirea lui Ivanțov despre evadarea din Azovstal este susținută de fotografii și filmulețe din oraș și fabrică, pe care le-a împărtășit cu sursa citată. În plus, a fost confirmată și de ofițerii superiori și de documentele medicale care prezintă tratamentul pe care l-a urmat după ce a ajuns pe teritoriul controlat de ucraineni.

Totuși, serviciile de securitate ucrainene l-au forțat să facă un test poligraf pentru a fi siguri că nu este un agent dublu.

„Putrezeau acolo”

Ivanțov, în vârstă de 28 de ani, se află încă pe front, venind în ajutorul unei unități de drone în afara orașului Bahmut, unde și-a și spus povestea. Soldatul a declarat că nu poate divulga unele detalii fiindcă vrea să-i protejeze pe cei care sunt încă ținuți ca prizonieri de război și pe civilii din teritoriile ocupate care l-au ajutat să evadeze.

Conform spuselor sale, el era la mii de kilometri de Ucraina atunci când Rusia a lansat invazia, la 24 februarie 2022. Soldatul lucra ca agent de securitate maritimă și era însărcinat cu apărarea navelor de pirații somalezi în Golful Aden, în apropiere de Marea Roșie.

Ivanțov a locuit vreme de opt ani în Mariupol, un oraș care odinioară era în plină dezvoltare. „Se făceau drumuri, parcuri, un palat de gheață, piscine, săli de sport", a mărturisit el. La 14 martie, s-a alăturat regimentului Azov, o unitate de elită a forțelor armate ucrainene care a luptat împotriva trupelor ruse în Mariupol.

Până la acea vreme, bătălia pentru Mariupol era printre cele mai crâncene. În timp ce rușii bombardau orașul, mii de civili și soldați se baricadau în buncărele uzinei. Pe măsură ce trupele ucrainene erau din ce în ce mai disperate, conducerea militară de la Kiev a hotărât să pună în aplicare o operațiune îndrăzneață. Soldatul s-a oferit voluntar, cu toate că era conștient că s-ar putea să nu scape cu viață.

La 25 martie, elicopterul său Mi-8, care zbura la joasă înălțime , a reușit să evite sistemele antiaeriene rusești și a aterizat în interiorul uzinei, livrând provizii. În total, șapte astfel de zboruri au fost efectuate în următoarele săptămâni. Însă, nu a fost de ajuns. Atunci când Ivanțov a ajuns la Azovstal, soldații nu mai aveau la dispoziție muniție pentru multe dintre armele lor grele și epuizaseră minele antitanc și mortierele.

De asemenea, civilii supraviețuiau cu rații din ce în ce mai mici.

„Erau foarte mulți oameni răniți foarte grav, care aveau cangrenă", își amintește el. „Putrezeau acolo și mureau încet", a mai mărturisit el.

Cu fiecare zi care trecea, lațul rusesc din jurul uzinei Azovstal se strângea.

La 16 mai, după ce era limpede că ucrainenii nu mai puteau face față atacurilor ruse, liderul de la Kiev a dispus trupelor sale să se predea.

Patru zile a durat întregul proces, timp în care soldatul Ivanțov putea să-și reconsidere planul. Însă, el era hotărât.

„Le-am comunicat tuturor decizia mea și, înainte de a pleca, am dat mâna cu fiecare dintre ei", a declarat el despre compatrioții săi, dintre care 700 au rămas în captivitate în Rusia. „Cei care aveau bani mi-au dat bani", a mai susținut el.

„Am văzut cadavre”

La 20 mai 2022, ultimul militar ucrainean a depus armele, iar Ivanțov s-a ascuns în tunel. Pe lângă mâncarea și apa pe care le avea asupra lui, avea cafea, ceai și zahăr, dar și o saltea și un sac de dormit.

Mai ales că, în condițiile în care Covid reprezintă în continuare o preocupare majoră, uzina era ticsită cu sticle de dezinfectant pentru mâini.

„Arde foarte bine", a spus el. „Poți chiar să gătești cu el", a continuat Ivanțov.

Uneori, mărturisește el, se holba la flacără. Când aceasta se stingea, era beznă.

„Mi-a amintit de filmul „Buried Alive/ Îngropat de viu"", a spus el.

Pe măsură ce zilele treceau, zgomotul neîncetat al bombardamentelor lansate asupra uzinei Azovstal a fost înlocuit de o liniște îngrijorătoare.

În cea de-a șaptea zi, rămânând fără apă, Ivanțov știa că trebuie să-și ia inima în dinți și să părăsească tunelul. S-a îmbrăcat în haine civile, a renunțat la arme și s-a aventurat în incinta combinatului. Privind cerul pentru prima dată după câteva zile, a declarat el, a fost impresionat de frumusețea stelelor.

A sesizat, totodată, că trupele ruse care controlau Azovstal nu s-au sinchisit să-și ascundă pozițiile: „Patrulele care dădeau târcoale uzinei foloseau lanterne, vorbeau tare", a spus el.

Astfel, el a reușit cu ușurință să le evite, ascunzându-se sub vagoane atunci când un soldat se apropia prea mult. După șase ore a reușit să ajungă în orașul devenit o ruină.

„Am văzut cadavre de animale, cadavre umane", a spus el.

Evadarea din uzină a fost doar primul pas.

„Planul era să merg în cartierul în care locuiam", și-a amintit soldatul. „M-am gândit că, dacă voi vedea fețe cunoscute, le voi cere ajutorul: să mă spăl, să mănânc și așa mai departe".

Însă, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Oamenii pe care îi știa înainte de invazie erau ca niște străini, iar el nu putea avea încredere în nimeni.

„Aveam nervi de oțel”

Singura sa șansă de a scăpa de prizonierat era să părăsească orașul și să se îndrepte spre vest, spre teritoriul controlat de forțele ucrainene. Totuși, avea nevoie de ajutor și, în mod cert, trebuia să fie atent cui i-l cerea.

„Întotdeauna m-am asigurat că mă pot apropia, că pot evalua persoana", a spus el. Soldatul nu ar fi supraviețuit fără bunătatea străinilor care l-au ajutat.

„Într-un sat, o bătrână mi-a dat să beau apă dintr-un puț", a povestit el. Au fost și alții despre care nu a vrut să vorbească.

El a fost prins o dată când se afla încă în oraș, a spus el, refuzând să divulge alte detalii. 18 zile i-au trebuit pentru a ajunge pe teritoriul controlat de ucraineni, timp în care a mers în jur de 200 de kilometri.

Avea picioarele pline de sânge, iar spatele și genunchii îl dureau atât de tare încât se chinuia să meargă. În plus, slăbise peste 11 kilograme. Doar adrenalina l-a ajutat să ajungă la destinație.

În timp ce se îndrepta spre teritoriul controlat de ucraineni, s-a gândit să traverseze un râu care constituia o barieră naturală între cele două armate, însă a decis că este mult prea periculos. În cele din urmă, a luat decizia de a merge mai departe pe uscat, trecând pe lângă câmpuri minate și alte capcane.

„Aveam nervi de oțel, nu aveam emoții, nu aveam gânduri, doar un scop”, a mărturisit el. „Așa m-am pregătit mental. Deja mă împăcasem cu moartea mea", a mai precizat el.

Cu toate acestea, el a izbutit. S-a străduit să-i convingă pe soldații ucraineni că povestea sa este adevărată. În cele din urmă l-au crezut și, în timp ce era în drum spre Kiev pentru îngrijiri medicale, s-a oprit la o benzinărie și și-a cumpărat o cafea și un hot-dog.

Niciodată nu a mâncat un hot dog mai bun, a susținut el, și nici nu a băut o cafea mai bună.