Gata, Margareta s-a declarat REGINĂ! Duda devine „principe consort”

Gata, Margareta s-a declarat REGINĂ! Duda devine „principe consort”

La o zi dupa ce regele Mihai a murit, Casa Regala a postat pe site-ul propriu si pe contul de Facebook un fragment din statutul sau, care arata ca principesa Margareta primeste apelativul "Regina", iar principele Radu devine "principe consort".

"Imediat dupa decesul Sefului Casei Regale a Romaniei, fara vreo proclamatie ulterioara, Mostenitorul Evident sau Mostenitorul Prezumptiv, in functie de cine va fi in viata si primul in linia de succesiune la acel moment, va primi din acea clipa titlul si apelativul de Rege sau Regina, indiferent de pozitia Familiei ca Dinastie domnitoare sau ne-domnitoare si indiferent daca, mai tarziu, va alege sau nu sa nu foloseasca un asemenea titlu sau apelativ", se arata in Statutul complet al Casei Regale a Romaniei, act promulgat prin semnatura regelui Mihai I in 30 decembrie 2007.

Articolul 2 al statutului arata ca "actualul Mostenitor la Sefia Casei Regale a Romaniei este Alteta Sa Regala Margareta, Principesa Mostenitoare a Romaniei (jure sanguinis), care va fi de acum inainte si va ramane dupa decesul meu Custode al Coroanei Romaniei (ad personam)".

Mai mult, o anexa semnata regele Mihai I arata clar ca "Fiica mea cea mare, Principesa Margareta, va fi succesorul meu dinastic si Sef al Casei Regale a Romaniei, dupa moartea mea. In cazul in care Natiunea romana si Parlamentul Romaniei vor considera potrivita folosirea monarhiei ca forma de guvernamant, solicit Parlamentului sa renunte la aplicarea legii salice, care nu corespunde nici drepturilor din Europa de astazi, nici valorilor societatii romanesti. Pana cand aceste lucruri se vor intampla, Principesa Margareta va ramane, dupa moartea mea, Seful Casei Regale a Romaniei si Custode al Coroanei Romaniei".

Un articol din statut se refera si la principele Radu, sotul principesei Margareta, care va avea de acum titlul de principe consort:

"In cazul unei viitoare femei Sef al Casei Regale a Romaniei, consortul sau va primi titlul de "Alteta Sa Regala Principele Consort al Romaniei" (ad personam), potrivit articolului 1 (7), titlu, rang si apelativ care va precede orice alt titlu, roman sau strain, pe care il poate avea, pe durata mariajului si numai pe durata vietii sotiei sale si numai atata timp cat aceasta ramane Sef al Casei Regale Romane", arata articolul citat.

"Casa Regala a României este o comunitate de familie autonoma infiintata si organizata pe baza prevederilor acestui Statut Dinastic, de acum in vigoare. Ea va fi compusa din membri prin nastere sau membri prin casatorie, numai dupa cum este stabilit de acest document", arata un alt articol al acestui statut.

In statutul Casei Regale este trecuta explicit si linia de succesiune la tron si la sefia Casei Regale:

1. ASR Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei, Custode al Coroanei Romaniei;
2. ASR Principesa Elena a Romaniei;
3. Elisabeta Karina de Roumanie;
4. ASR Principesa Sofia a Romaniei;
5. Elisabeta Maria Biarneix;
6. ASR Principesa Maria a Romaniei.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”