Frontul strategic cheie din Donețk s-a destrămat pe parcursul a șase luni în care mai mulți factori au avut un rol, potrivit mărturiilor soldaților și comandanților intervievați de Ukrainska Pravda. Orașul strategic Pokvrosk este în prezent amenințat, iar soarta sa este incertă. Bătălia este una în principal de infanterie, iar rușii au intrat în luptă cu un avantaj de la bun început. Este povestea modului în care s-a ajuns la situația actuală, după ce rușii au avansat 30 km de la Avdiivka, înaintând susținut către un oraș odată îndepărtat de front.

De când au pierdut orașul Avdiivka, la 15 februarie, trupele ucrainene au început să se retragă către Pokrovsk.

Problemele au început într-un moment vulnerabil – rotirea brigăzilor.

Vitalii, un operator de drone detașat în zonă în martie, povestește că rușii au lansat atacuri chiar în momentul în care noua brigadă lua în primire pozițiile.

„Au fost nevoiți să se retragă imediat din cauza atacurilor dronelor FPV”, spune el.

„De atunci, atacurile nu au mai contenit”, a confirmat o sursă Ukrainska Pravda din cadrul Brigăzii 68.

Au urmat o înaintare lentă, dar susținută. Apoi, la jumătatea lunii aprilie, au profitat de un traseu deosebit de avantajos pentru ei: la nord de Avdiivka, de-a lungul căii ferate. După care au cucerit sat după sat: Oceretîne, Prohres, Jelanne, Novohrodivka etc.

Cum calea ferată era flancată de copaci și vegetație densă, rușii au putut să acumuleze unități numeroase acolo, făcând în același timp dificil pentru trupele ucrainene să le neutralizeze cu drone și artilerie.

Pentru a-i opri pe ruși „ar fi trebuit să ridicăm baricade și să umplem acele zone cu explozibili... să tăiem pădurile dese pentru a crea linii de vizibilitate clare. Am început să facem asta abia în jurul Jelanne! Până atunci ar fi fost inutil, întrucât frontul se prăbușea într-un ritm prea rapid. Am avut timpul și ocazia să o facem, dar cineva a decis să ignore situația. Înalții comandanți primeau rapoarte că ne descurcăm de minune”, a declarat pentru Ukrainska Pravda o sursă din cadrul Brigăzii Mecanizate 47.

Străpungeri ale frontului

Un alt punct de cotitură major a fost străpungerea neașteptată a rușilor în Oceretîne, un oraș relativ mare, cu facilități industriale și, prin urmare, o poziție de apărare deosebit de utilă. Forțele de ocupație ruse au intrat în oraș la mijlocul lunii aprilie.

Cum a fost posibil? Două motive ar fi fost plauzibile – o rotație sau o retragere prematură. Mărturiile sugerează că răspunsul este a doua variantă.

„Înainte de ofensivă, am primit informații precum că rușii urmau să atace Oceretîne, unde nu aveam trupe pe poziții”, a spus un ofițer a cărui brigadă era staționată în vecinătate. „Am transmis imediat această informație comandanților mei, dar comandantul brigăzii staționate acolo [Brigada 115 Mecanizată Separată - n.r.] a răspuns: „Avem forțe acolo, sunt toate acolo”.

„În dimineața următoare, rușii au început să intre în [Ocheretyne], trecând prin ceea ce oficial erau câmpuri minate - dar de fapt nu erau deloc mine acolo”, a spus ofițerul.

La momentul cuceririi acestui oraș „nu exista propriu-zis o linie de contact stabilă”, a adăugat Vitalii, membru al echipajului dronei. „Nimeni nu știa unde era frontul. Soldații din satele Sokil, Evhenivka și Voskhod se plimbau cu armele în mână, cerându-și reciproc parole pentru a-și da seama dacă aveau de-a face cu unul dintre noi sau cu inamicul.”

Efect de domino

Satul Prohres, care se află, de asemenea, de-a lungul căii ferate, a fost a treia și ultima așezare care a creat efectul de domino asupra frontului din Pokrovsk. La sfârșitul lunii iulie, forțele ucrainene din Pokrovsk au fost blocate într-o încercuire.

Aproximativ 50 de soldați din Brigada 31 Mecanizată au fost prinși între Prohres și Lozuvatske. Rușii au străpuns prima linie de apărare, și apoi cea de-a doua, care, din cauza lipsei de personal, era asigurată de nou creata și neexperimentata Brigadă Mecanizată Separată 151. Rușii au putut astfel să se apropie de forțele ucrainene din spate.

La acea vreme, analiștii portalului DeepState scriau că comandantul Brigăzii 31, colonelul Andrii Usanov, nu dăduse ordinul de retragere, astfel că soldații săi au ieșit din încercuire prin forțele proprii.

Un comandant de batalion din această brigadă a relatat însă pentru Ukrainska Pravda că lucrurile au stat cu totul altfel. De fapt, Usanov ar fi aprobat personal un plan strălucit al comandanților Batalioanelor 1 și 3, furnizându-le acoperire cu artilerie.

Toți cei 46 de soldați, între care erau și răniți, au reușit să se salveze în cursul nopții traversând un câmp.

„Planul a fost alcătuit în 6-7 ore. În acel moment, soldații noștri petrecuseră 5-6 zile aproape complet încercuiți, iar de zi erau încercuiți cu totul de inamic. Toate Starlink-urile fuseseră distruse; radiourile erau singura sursă de comunicare. Am folosit drone Mavic pentru a arunca baterii pentru radiouri.

Suntem obișnuiți să luptăm exclusiv în zone împădurite; acolo ne putem mișca și acolo ne sunt pozițiile. Aici, însă, nu puteam ieși [din încercuire] prin zonele împădurite, întrucât acolo erau prezente forțe inamice, așa că am decis ca oamenii să plece prin câmp deschis [...] Am desfășurat fiecare echipaj Mavic pe care îl aveam la dispoziție - șase în total - pentru a supraveghea progresele grupului.

Cargo 300 [soldați răniți - n.r.] reprezentau cea mai mare provocare, deoarece nu puteau umbla. Știam că nu vor fi în stare să traverseze șanțul antitanc. I-am scos pe ei primii ca să vedem cât timp ne ia: 40 de minute. Soldații trebuiau să meargă în grupuri mici, pentru a nu fi reperați de o dronă [rusească]. La un moment dat, însă, ne-am dat seama că suntem cu două ore în întârziere și că soarele avea să răsară înainte ca toată lumea să fi plecat.

Atunci am decis ca următorul grup să se pună în mișcare imediat ce grupul precedent ajunge la unul dintre cele patru puncte marcate de noi marcat de-a lungul traseului”.

Este unul dintre puținele exemple de operațiune atent planificată pe frontul din Pokrovsk, notează publicația ucraineană. Usanov a fost însă demis pentru un presupus „eșec”, în timp ce brigada lui a fost transferată pe alt front.

Înaintare rapidă

După ce au cucerit Prohres, rușii au început să înainteze într-un ritm și mai rapid de-a lungul părții de nord a proeminenței Pokrovsk, capturând Jelanne și Novohrodivka. Simultan, într-un ritm mai lent, rușii capturau partea centrală a acestuia și înaintau la sud de linia de cale ferată spre Memrik și Ukrainsk.

Rușii sunt acum la 8-10 km de Pokrovsk, ultimul oraș important înainte de regiunea Dnipropetrovsk - la patru km de orașul învecinat Mirnohrad, și la 5 km de drumul Pokrovsk-Konstiantinivka. Se află literalmente la granița administrativă a orașului Selîdove, după ce au capturat o haldă care le oferă vizibilitate asupra orașului.

În ultimele șase luni, armata rusă a creat, a dezvoltat și a menținut un intrând uriaș - lung de 30 km și lat de 20 km - între Avdiivka și Pokrovsk.

„Tactica lor tipică este: tăiați - închideți. Or aceste proeminențe trebuie să fie tăiate imediat, de la rădăcină. Din cauza insuficienței mijloacelor militare și a comunicațiilor între unitățile [ucrainene], acest lucru nu a fost posibil”, explică Vitalii.

Factorii care au dus la destrămarea frontului

1. Superioritatea Rusiei în ceea ce privește forța de luptă, artileria și bombele aeriene ghidate

Până la sfârșitul lunii iunie, rușii au masat acolo până la opt dintre brigăzile sale de asalt.

O poziție deținută de patru soldați ucraineni poate fi atacată de până la 80 de ruși pe zi, spune Serhii Filimonov, comandantul Batalionului Lupii Da Vinci. Din august încoace, unitatea sa este staționată la sud de Selidove, unde se află acum una dintre cele mai dificile secțiuni ale prominenței Pokrovsk, și ia în mod regulat prizonieri.

„Îmi amintesc că băieții mei spuneau: „Gata, domnule comandant, mă dau bătut!””, spune un comandant din Brigada 31, anterior staționată de-a lungul liniei ferate din Prohres. „Apoi începeai să vorbești cu el, să-l convingi, iar el își lua pușca de asalt și pleca să riposteze. A fost un efort supraomenesc”.

2. Deficitul de soldați, în special a celor experimentați, instruiți și motivați

„Principala problemă pe frontul Pokrovsk este numărul personalului, a doua este nivelul de pregătire al acestuia, iar a treia este competența comandamentului unității. Și apoi ne lovim de problemele legate de apărare - tactici, măsuri și așa mai departe.” Aceasta, spune un soldat din Brigada 47 pentru Ukrainska Pravda, este ordinea motivelor pentru avansul ultrarapid al rușilor.

Deficitul masiv de trupe, în special de infanterie, a reprezentat o problemă uriașă pentru forțele de apărare de pe frontul Pokrovsk. Un alt soldat, care a petrecut șase luni pe frontul de la Pokrovsk își amintește că „penuria soldați se simțea întotdeauna și imediat”, în timp ce brigăzile cu personal insuficient erau trimise pe câmpul de luptă.

„Coloana vertebrală a brigăzilor a fost pierdută în timpul luptelor de lângă Avdiivka, iar completările care au sosit ulterior au lăsat mult de dorit”, spune o sursă din cadrul Brigăzii 68. „Mobilizarea a eșuat. Să fim sinceri - fiecare reaprovizionare ulterioară a fost mai puțin motivată și instruită. Așa că nu au putut ține în mod fiabil apărarea.

În Semenivka aveam aproximativ 90% oameni cu experiență în unitate și 10% nou-veniți. Acum avem aproximativ același raport, dar invers. Iar vârsta medie a noilor veniți poate fi și de 55+, nu 45+”.

3. Fortificații precare

Buncăre și șiruri de tranșee conectate au fost construite pe frontul Pokrovsk, însă au avut o problemă serioasă. Multe dintre acestea nu sunt adecvate pentru o apărare corespunzătoare, fiind de multe ori situate în mijlocul câmpurilor, ceea ce le face vizibile pentru inamic și greu accesibile pentru trupele, muniția și proviziile forțelor de apărare.

„Când [deputatul ucrainean Mariana] Bezuhla postează fotografii cu tranșee goale și întreabă de ce nu le apără nimeni, eu știu exact de ce. Pentru că este stupid să stai într-o tranșee în mijlocul unui câmp gol. Mai devreme sau mai târziu, o dronă FPV îți va zbura direct în față”, observă Vitalii.

Serhii Filimonov, comandantul Lupilor Da Vinci, spune că, chiar și atunci când există fortificații pregătite în prealabil, majoritatea pozițiilor sunt săpate chiar de soldați.

„Pe frontul din Pokrovsk, tranșeele și adăposturile au fost făcute chiar în mijlocul câmpurilor, făcând imposibilă logistica. S-au săpat șanțuri antitanc care duceau direct de la pozițiile inamice la pozițiile noastre din spate și este imposibil să le monitorizăm. Aceste fortificații ajută inamicul să avanseze mai mult decât ne ajută pe noi să ne apărăm.

Pentru a ocupa punctele fortificate de pe frontul Pokrovsk ar trebui să desfășor un întreg pluton, pe care pur și simplu nu-l am.

Una e să nu ai un post de observație bun. Este cu totul altceva să lași poziții în fața ta pe care nu le poți ocupa, în timp ce rușii au patru alternative cu suprapuneri care le permit să se deplaseze în spatele pozițiilor tale. Cred că persoana responsabilă pentru aceste fortificații ar trebui să fie acuzată penal”.

Unitățile trimise la Kursk puteau salva frontul?

La 6 august, pornirea ofensivei în regiunea Kursk a devenit o poveste diametral opusă frontului din Pokrovsk.

Orice solicitare adresată Statului Major General de a acorda atenție avansului rapid al rușilor spre Pokrovsk - atât militară, cât și civilă - a fost însoțită de o aluzie la știrile victorioase din regiunea Kursk. Oamenii se întrebau de ce Ucraina își desfășura toate forțele în orașele rusești, dacă nu erau capabile să le păstreze pe ale lor, cum ar fi Novohrodivka de lângă Pokrovsk, unde locuiau anterior 14 000 de oameni.

Puternicele brigăzi de asalt aerian, Galicia, Bukovina și Polesian, care sunt în centrul operațiunii de la Kursk ar fi putut, teoretic, să-i încetinească pe ruși în timp ce avansau în est. Însă, în primul rând, dată fiind absența unei linii de front stabile și a unor fortificații adecvate, dublată de superioritatea aeriană rusă, este greu de spus că ar fi avut sens. În al doilea rând, acestea sunt cele mai formidabile formațiuni ofensive ale Ucrainei.

Un alt aspect este că unul dintre scopurile declarate ale operațiunii de la Kursk a fost acela de a îndepărta forțele ruse de alte locații în care Ucraina se confrunta cu dificultăți din cauza deficitului de armament. În mod ideal, una dintre aceste zone ar fi fost Pokrovsk.

Pe de altă parte, prima lună a operațiunii a arătat că Vladimir Putin, în ciuda înfrângerii pe propriul teritoriu, nu a marșat la regulile de joc ucrainene. Rusia nu și-a retras principalele forțe din Pokrovsk. Dimpotrivă, armata rusă și-a continuat înaintarea spre Hrodivka, Novohrodivka, Selydove și Hirnyk, avansând între șase și 12 km după declanșarea operațiunii din Kursk.