Garry Kasparov - Nu e totul să ajungi campion mondial, ci să găsești mereu noi provocări
Garry Kasparov, cel mai tânăr campion mondial din istoria șahului, la doar 22 de ani, în 1985, a vizitat pentru prima oară România, ca invitat special al conferinței Making The Right Moves, organizată marți de Profit.ro la Hotel Marriott din Capitală, în care a oferit sfaturi din experiența sa pentru modul de a lua decizii în lumea businessului.
Kasparov, activist politic, scriitor și președinte al Fundației Drepturile Omului, a opinat că în lumea afacerilor luarea deciziilor este la fel de importantă ca în jocul de șah, și esențială este cunoașterea propriei persoane.
''Am realizat că nu totul e să joci, să câștigi, să ajungi campion mondial, ci este vorba să te reinventezi, să găsește mereu noi provocări. După ce am renunțat la șah, am căutat un mod de a împărtăși experiențele mele. De multe ori mi s-a cerut un sfat și am spus nu. Nu e vorba de un sfat, fă asta și viața ți se va schimba, e vorba de cine ești. Luarea deciziilor este unică pentru fiecare persoană, la fel ca ADN-ul sau sentimentele fiecăruia. Înainte de a lua o decizie, trebuie să te cunoști. Despre asta e vorba. În șah, dacă vei câștiga, este pentru că de cele mai multe ori adversarul a făcut ultimul o greșeală. De aceea fiecare meci conține multe informații valoroase din care poți învăța, și asta face parte din natura umană, să analizezi meciul și mereu vei găsi ceva care te va ajuta să ai mai mult de câștigat decât de pierdut. E foarte important să analizezi greșelile, pentru că dacă nu o faci, altcineva o va face și a doua zi va utiliza aceeași armă împotriva ta'', a declarat Kasparov.
În business, Kasparov a prezentat ca exemplu o serie de companii, care la un moment dat au dominat piața mondială, dar neadaptarea la realitățile pieței le-a făcut să dispară.
''Chiar dacă ești lider de piață, dacă ești cel mai bun din lume, dacă ratezi momentul, nu răspunzi cererii de pe piață, totul s-a dus rapid. Ești depășit de alții. Nu au știut cum să răspundă cererii de pe piață. Oricât de puternic ești, asta nu te va asigura împotriva acestui tsunami al schimbărilor'', a spus fostul campion mondial. El a dat ca exemplu un citat din Charles Darwin: ''Nu cea mai puternică specie sau cea mai inteligentă supraviețuiește, ci cea care se adaptează cel mai bine la schimbări''.
Kasparov a abordat și rolul computerelor și al mașinilor în viața omului: "Încă de la începutul civilizației, mașinile au preluat unele activități umane, mai ales cele fizice. Dar fundamental societatea nu s-a schimbat prea mult. Fiecare industrie umană este supusă presiunii din cauza concurenței. Sunt un adept al pieței libere și acum e important că avem unelte care se ne împingă înainte, să ne ofere noi provocări''.
Kasparov, care s-a retras în 2005 după ce a dominat lumea șahului timp de 20 ani, a opinat că sportul minții dezvoltă în primul rând intuiția, iar din acest motiv norvegianul Magnus Carlsen domină scena mondială de mai mulți ani: ''Sunt întrebat de ce să mai joci șah, când computerele sunt mult mai bune. Șahul permite adaptarea la anumite provocări. Se joacă șah rapid, șah blitz, care minimizează aportul mașinilor de calcul în pregătire. Din acest motiv Carlsen domină atât de clar în ultimii ani. Am lucrat cu el în 2009 și 2010. Nu apelează la computer pentru a găsi mutarea care urmează. Noul val de mari maeștri de 16-17 ani sunt dependenți de computer. Când analizează meciurile și sunt întrebați de ce au făcut o mutare sau alta, nu pot spune de ce. Apelează adesea la un stereotip, pentru că așa zice computerul. Face parte din abilitatea umană de a înțelege cauzele, ce stau la baza unei decizii. Și din acest motiv jocul de șah este foarte atractiv pentru noi''.
Născut la Baku, din mamă armeană și tată evreu, Kasparov a primit o educație tipic rusească și se consideră un rus în exil: ''În familia mea educația a fost predominant rusească, sunt legat de cultura rusă. Trăiesc acum la New York, acolo s-au născut copiii mei. Am pașaport croat. Mama mea trăiește la Moscova, simt că trebuie să fac ceva pentru țara mea natală, Rusia, dar în ultimii 5 ani am fost la New York, am călătorit în toată lumea. Atât timp cât Putin e la putere, să merg la Moscova ar fi un bilet doar pentru dus. Vorbesc fluent două limbi, am prieteni în Israel, dar cel mai corect m-aș defini ca un rus în exil, care trăiește foarte confortabil în SUA''.
În luna mai, Kasparov a lansat ultima sa carte ''Deep Thinking: Where Machine Intelligence Ends and Human Creativity'', în care scrie despre partidele cu computerul Deep Blue, anii de cercetare și discursurile pe tema relației dintre oameni și computere, colaborarea privind cercetări despre viitorul umanității la Universitatea Oxford.
AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)