Ganț (FDGR): Hidrocentrala Racovița, inaugurată în 2013, nu va funcționa până nu se construiește un pod nou de cale ferată

Ganț (FDGR): Hidrocentrala Racovița, inaugurată în 2013, nu va funcționa până nu se construiește un pod nou de cale ferată

Hidrocentrala de pe râul Olt, de la Racovița, județul Sibiu, inaugurată în 2013, nu va putea funcționa până când nu se va construi un nou pod de cale ferată, care să la înlocuiască pe cele două existente, investiție pentru care nu există bani în prezent, a declarat, vineri, deputatul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) Ovidiu Ganț.

"Știți că e discuția aceea, cu hidrocentrala și cu cele două poduri CFR de la Podu Olt, că nu poate să dea drumul la hidrocentrală pentru că se dărâmă podurile, efectiv apa spală sub piciorul podului și se prăbușește. Am primit ieri răspuns de la ministrul Transporturilor la întrebare. (...) Confirmă faptul că acea hidrocentrală nu va putea funcționa niciodată, până când nu se construiește un pod nou, în locul celor două existente. (...) Și că Ministerul Transporturilor nu are bani pentru această investiție. Deci, dacă nu se face această investiție, nici Hidroelectrica nu va putea pune în funcțiune hidrocentrala construită cu o grămadă de bani. Asta prin excepție, nu e vina actualului guvern, nici a Guvernului Grindeanu, ci mai degrabă a guvernelor anterioare. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns", a comentat deputatul minorității germane, într-o conferință de presă.

Ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, confirmă faptul că în prezent nu există bani pentru construirea unui nou pod de cale ferată, care să nu fie pus în pericol de punerea în funcțiune a hidrocentralei Racovița, potrivit unui răspuns la o întrebare adresată, în procedură parlamentară, de deputatul Ovidiu Ganț și publicat pe pagina Camerei Deputaților.

"În lipsa unei finanțări speciale de la buget, pentru lucrări de punere în siguranță ale celor două poduri sau pod nou pentru cale dublă, sursele de finanțare aflate la dispoziția C.N.C.F. C.F.R. S.A. nu permit angajarea într-un proiect de o asemenea anvergură", se arată în răspunsul transmis de către ministrul Transporturilor.

Pentru ca hidrocentrala Racovița să funcționeze, trebuie să nu fie puse în pericol liniile principale pe calea ferată, Piatra Olt-Podu Olt și Brașov-Podu-Olt-Sibiu. Aceste două poduri de cale ferată traversează râul Olt, la o distanță mai mică de o sută de metri între ele și se unesc în nodul de cale ferată Podu Olt. Unul dintre poduri a fost construit în anul 1897, iar celălalt, în anul 1940. Un decret emis în 1989 prevede, încă de atunci, că pentru buna funcționare a hidrocentralei de la Racovița este necesar să se construiască un nou pod de cale ferată, pentru cale dublă, cu racorduri noi pentru acesta. Ministrul Transporturilor spune că din 1990, beneficiarul hidrocentralei a început construcția acesteia, fără să se asigure că există bani pentru a investi în construcția noului pod. Din anul 2005, Regionala CFR Brașov a atras atenția că lucrările de construcție a canalului de fugă a hidrocentralei de la Racovița puneau în pericol cele două poduri existente.

Hidrocentrala Racovița a fost inaugurată în decembrie 2013, de către premierul de atunci, Victor Ponta. Nodul hidrotehnic Racovița este amplasat în aval de orașul Avrig, pe malul drept al râului Olt. Beneficiarul obiectivului este Hidroelectrica, iar printre constructori se află Energomontaj SA, Hidroconstrucția și UCM Reșița. Puterea instalată a hidrocentralei este de 35 de MW, are două hidroagregate de tip Kaplan, iar căderea este 13,50 metri.

AGERPRES/(A,AS-autor: Isabela Paulescu, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”