Galaţi: Un deţinut a ajuns la spital după ce a fost agresat de un coleg de celulă

Galaţi: Un deţinut a ajuns la spital după ce a fost agresat de un coleg de celulă

Un deţinut de la Penitenciarul Galaţi a ajuns la spital după ce a fost agresat de un coleg de celulă, informează purtătorul de cuvânt al instituţiei, Simona Cozma.

Potrivit acesteia, evenimentul s-a produs vineri seara, pe fondul unui conflict spontan.

"Un deţinut custodiat de Penitenciarul Galaţi a fost agresat de o altă persoană privată de libertate în camera de deţinere în care aceştia erau cazaţi. Personalul operativ din cadrul penitenciarului a intervenit de îndată pentru aplanarea conflictului şi separarea deţinuţilor implicaţi în altercaţie", a spus Cozma.

Deţinutul agresat a fost transportat la o unitate spitalicească din reţeaua sanitară publică, în vederea efectuării unor investigaţii medicale de specialitate, iar deţinutul agresor a fost prezentat la cabinetul medical al unităţii, unde nu a primit recomandare de consult suplimentar.

"În conformitate cu prevederile legale, administraţia locului de deţinere a procedat la sesizarea organelor judiciare şi la informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate. La nivelul unităţii a fost declanşată procedura disciplinară faţă de persoanele private de libertate implicate. De asemenea, incidentul va face obiectul unei verificări interne", a precizat Cozma. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda