Galați: Șoferul care a accidentat mortal doi copii, dat în urmărire națională

Galați: Șoferul care a accidentat mortal doi copii, dat în urmărire națională

Bărbatul care a accidentat mortal marți seara doi copii pe raza localității gălățene Foltești și a părăsit locul faptei a fost dat în urmărire națională, se arată într-un comunicat de presă transmis joi AGERPRES de Inspectoratul Județean de Poliție Galați.

Potrivit comunicatului, Judecătoria Târgu. Bujor a emis joi pe numele conducătorului auto, care a părăsit locul faptei, un mandat de arestare în lipsă pentru 30 de zile de la data punerii în executare.

'Bărbatul, pe numele căruia s-a întocmit un dosar de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului, a fost pus în urmărire națională", se spune în comunicat.

Marți seara, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza localității Foltești a avut loc un eveniment rutier în urma căruia doi copii au fost accidentați, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier care au stabilit că autoturismul, înmatriculat în Bulgaria, se deplasa dinspre municipiul Galați către orașul Târgu Bujor, pe DJ 242, iar în dreptul primăriei din localitatea Foltești a lovit frontal doi copii de opt, respectiv nouă ani, care se aflau pe acostamentul din partea dreaptă a drumului.

În urma impactului, ambii copii au decedat, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.

Polițiștii au reușit identificarea șoferului, în persoana unui tânăr de 23 ani, din orașul Târgu Bujor, persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a mai fost depistat de polițiști conducând fără permis pe raza localității Fârțănești la sfârșitul lunii iunie 2016, fiind trimis în judecată.

Polițiștii continuă activitățile de căutare a conducătorului auto care se sustrage cercetărilor.

AGERPRES



populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!