Galați: Bărbatul care a incendiat doi oameni a străzii a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Galați: Bărbatul care a incendiat doi oameni a străzii a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Tribunalul Galați a emis miercuri pe numele bărbatului care a incendiat doi oameni a străzii un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați.

Potrivit comunicatului, bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Galați.

Vineri, un bărbat de 49 ani, fără locuință, în urma unui conflict spontan cu cele două victime, după ce s-a asigurat că acestea dorm, a aprins niște ziare și le-a pus la picioarele lor, cu intenția de a se răzbuna pentru că l-ar fi acuzat că le-ar fi furat niște haine. Flacăra s-a extins cu repeziciune, iar cele două persoane au suferit arsuri pe corp, fiind transportate la Spitalul de Urgență din Galați pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Una dintre victime, de 49 ani, cu arsuri de gradul I, II și III pe o suprafață de 65% din corp a fost transferată la Spitalul de Urgență Floreasca din București, iar cea de-a doua, de 59 ani, cu arsuri pe 20% din corp în zona membrelor inferioare și superioare se află Secția de Arși a Spitalului de Urgență din Galați.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!