Galaţi: Bărbat din Tecuci, cercetat după ce ar fi agresat doi adolescenţi, deranjat că făceau gălăgie în faţa blocului

Galaţi: Bărbat din Tecuci, cercetat după ce ar fi agresat doi adolescenţi, deranjat că făceau gălăgie în faţa blocului

Un bărbat din Tecuci este cercetat de Poliţie după ce ar fi agresat doi adolescenţi, deranjat că aceştia făceau gălăgie în faţa blocului în care locuia, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

Potrivit IPJ Galaţi, la sfârşitul săptămânii, Poliţia Municipiului Tecuci a fost sesizată la numărul de urgenţă 112, despre faptul că doi adolescenţi ar fi fost agresaţi fizic, în faţa unui imobil din municipiu.

Conform primelor cercetări efectuate de echipajul de poliţie care a mers la faţa locului, "doi adolescenţi, de 16 ani, ar fi fost agresaţi fizic de un bărbat, de 47 de ani, deranjat de faptul că aceştia ar fi făcut gălăgie, în faţa blocului în care locuieşte".

Adolescenţii au refuzat intervenţia unui echipaj al Ambulanţei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs incidentul. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

2 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!

3 Detalii neștiute despre viața fostului preşedinte al Germaniei, Horst Köhler: „Mama lui s-a născut la Brașov, iar mămăligă era mâncarea preferată din …

4 Cristian Gațu plătește scump faptul că și-a înșelat soția cu menajera. Unde locuiește, după ce a vândut vila din Corbeanca

5 Mesajul unui vlogger pentru nostalgicii după comunism: „Haideți aici! Veți vedea cum un președintele a schimbat democrația în comunism”