Galați: Alunecare de teren în satul Izvoarele; șase familii, în pericol să fie evacuate

Galați: Alunecare de teren în satul Izvoarele; șase familii, în pericol să fie evacuate

O alunecare de teren a avut loc duminică, în satul gălățean Izvoarele, existând posibilitatea ca, dacă fenomenul va continua, șase familii să fie evacuate din propriile gospodării.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galați, maior Eugen Chiriță, alunecarea de teren se manifestă în interiorul satului, la o distanță de circa 500 de metri de 6 gospodării.

El a adăugat că zona afectată de alunecare a fost împrejmuită și s-au montat martori, pentru a se stabili dacă fenomenul continuă și în ce ritm. Totodată, autoritățile locale au notificat cele șase familii care locuiesc în apropierea zonei afectate de alunecare că, dacă fenomenul va avansa, este posibil să fie evacuate.

Potrivit lui Emil Dragomir, primarul comunei Slobozia Conachi, pe raza căreia se află satul Izvoarele, este vorba despre o porțiune de 70 de metri pe 60 de metri care a luat-o la vale, în zona situată lângă cimitirul satului Izvoarele, în centrul localității.

În luna martie, în apropierea satului Izvoarele s-a manifestat o altă alunecare de teren cu o lungime de aproximativ 300 de metri și o lățime de 250 de metri.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei